Thursday , April 25 2024

Cinci autobuze mici pentru zonele mărginașe ale Sucevei au ajuns în oraș

40 de autobuze electrice ar putea veni până la sfârșitul anului, a anunțat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. “Strategia noastră este să avem un parc performant de autobuze de capacitate mică și mare pentru transportul public local. Tinta este să avem o societate de transport public performantă” . Primarul nu s-a ferit să spună că, deocamdată, societatea de transport public local merge “pe sârmă”

 Autobuze mici noi (2)


Ieri au venit la Suceava cele cinci micro-autobuze anunțate încă din primăvară de primarul Ion Lungu. “Ce am promis încă dinainte de campania electorală devine realitate; cele cinci autobuze de capacitate mică pentru transportul public local au ajuns la Suceava. Sunt frumoase și bune pentru a putea funcționa în spații înguste, în cartiere precum Burdujeni Sat ori Ițcani, dar și pentru cartierele Zamca sau Obcine”, a declarat Lungu . “Pe lângă celelalte cinci pe care le-am primit anul trecut, au venit încă pe atâtea. Avem acum zece autobuze de capacitate mică pentru străzile înguste”, a adăugat primarul, care a precizat că această achiziție face parte din strategia Primăriei de a întregi parcul auto al socie­tății de transport public din subordinea municipalității. El a mai declarat că după ce s-a organizat o licitație în acest sens, în perioada următoare vor veni  primele mașini electrice la Suceava – autoturisme, furgonete, autospeciale. “Si în această săptămână am avut o discuție cu reprezentanții conducerii Agenției de Dezvoltare Nord – Est. Sunt șanse ca în acest an să semnăm contractul de finanțare pentru cele 40 de autobuze electrice. Strategia noastră este să avem un parc performant de autobuze de capacitate mică șI mare pentru transportul public local. Tinta noastră este să avem o societate de transport public performantă, iar acest lucru se va întâmpla pe măsură ce vom aduce autobuze electrice”, a spus Ion Lungu. El nu s-a ferit să declare că, deocamdată, societatea de transport public local merge “pe sârmă”. Ion Lungu a arătat că la TPL costul combustibilului ajunge undeva la 70%, populația nu mai poate suporta acest lucru, iar singura soluție de rentabilizare a activității societății este aceea de a aduce autobuze electrice pe bani europeni. Sunt mai scumpe aceste autobuze electrice, dar vom discuta despre acest lucru la momentul potrivit”, a mai spus Ion Lungu.Autobuze mici noi (6)
Viceprimarul Lucian Harșovschi, cel care coordonează activitatea de transport public local conform noilor atribuții desemnate, a spus că  “suntem bucuroși că au venit aceste cinci mini-autobuze, care le-au completat pe cele cinci venite anul trecut. Așteptăm autobuzele electrice, așa cum a spus și domnul primar, accesate prin fonduri europene și ne dorim mulți kilometri fără evenimente”, a mai spus Lucian Harșovschi. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …