Friday , April 26 2024

Cinci ani de închisoare pentru executorul judecătoresc Cezar Tugui și șase ani pentru fostul director de la MES, Dumitru Duduman

Inalta Curte de Casație și Justiție i-a condamnat pe fiecare dintre cei doi suceveni considerați autori principali ai falimentului fostului IMUS la pedepse cu executare. Ceilalți coinculpați, printre care și fiul fostului director Duduman, Andrei, au scăpat de pușcărie, fiind condamnați la închisoare cu suspendare, cu perioade de încercare supravegheate de serviciul de probațiune al Tribunalului Suceava

tugui [800x600]
Fostul executor judecătoresc Cezar Tugui

Fostul executor judecătoresc Cezar Tugui și partenerul său în falimentarea SC MES SA, directorul vechiului IMUS, Dumitru Duduman, au fost condamnați ieri de către Inalta Curte de Casație și Justiție la mai mulți ani de închisoare cu executare,  plus sporuri de pedeapsă, la care s-au adăugat alte măsuri de sancțiune suplimentare.
Conform deciziei finale pronunțate ieri de Inalta Curte de Casație și Justiție, au fost admise  apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul  Teritorial Suceava, de inculpații Duduman Dumitru, Duduman Andrei,  Daneliuc Liliana Vasilisa, Selaru Liviu și Tugui Cezar și de experta Bradățan Bumbu Gabriela împotriva sentinței penale nr. 74 din 27 iunie 2014 a Curții de Apel Suceava – Secția Penală și pentru Cauze cu Minori,  pronunțată în dosarul nr. 1083/39/2010.
Cezar Tugui, 5 ani de pușcărie, cu executare
In ceea ce îl privește pe Cezar Tugui, s-a dispus descontopirea pedepselor aplicate acestuia la instanța de fond, iar după recontopire s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a teza a II-a și b Cod Penal din 1969. În baza art. 71, alin. 2 Cod Penal din 1969. S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a teza a II-a și b Cod Penal din 1969.
Dumitru Duduman, 6 ani de închisoare cu executare
In ceea ce îl privește pe Dumitru Duduman, fost director al SC MES SA, Instanța Supremă a dispus, după descontopiri și recontopiri ulterioare, cu aplicarea tuturor prevederilor noului Cod de Procedură Penală care stabilește reguli în acest sens, să petreacă 6 ani după gratii. A rămas definitivă și  interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a teza a II-a și b Cod Penal din 1969. În baza art. 71, alin. 2 Cod Penal din 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, alin. 1, lit. a teza a II-a și b Cod Penal din 1969.
Andrei Duduman – 3 ani de închisoare, cu suspendare
Fiul fostului director de la MES, Andrei Duduman, a scăpat cu o condamnare cu suspendare. Judecătorii Curții Supreme au dispus să îl condamne la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi. S-a dispus pentru tânărul Duduman suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, el fiind încredințat sub supravegherea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava; – să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; – să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Atrage atenția  inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 Cod Penal din 1969. Conform dispozițiilor art. 71, alin. 5 Cod Penal din 1969, pe durata suspendării sub
supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Liliana Vasilisa Daneliuc, fostă contabilă șefă la MES, a scăpat de executarea pedepsei, dar trebuie să respecte reguli stricte, fiind condamnată cu suspendare sub supraveghere
Inalta Curte de Casație și Justiție a decis că Liliana Danieliuc, după descontopiri și recontopiri ale pedepselor stabilite de instanța de fond, însemnând la prima instanță o  pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani, cu interzicerea unor drepturi, în baza unor prevederi favorabile ale noului Cod de Pprocedură Penală, Liliana Vasilisa Daneliuc a fost condamnată definitiv la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea unor drepturi. S-a dispus  suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani. S-a încredințat  supravegherea inculpatei Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava. Pe durata termenului de încercare ea va trebui să se supună măsurilor de supraveghere, prezentate anterior, în cazul lui Andrei Duduman.
Liviu Selaru – 3 ani de închisoare cu suspendare
Inalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în același dosar, descontopiri și recontopiri de pedepse și în cazul lui Liviu Selaru, coinculpat în dosarul Tugui – Duduman. Si acesta a scăpat de pușcărie, fiind condamnat definitiv la trei ani de închisoare, dar cu suspendare condiționată. Instanța a dispus ieri, după descontopiri și recontopiri succesive, condamnarea lui Liviu Selaru la pedeapsa de 3 ani închisoare. S-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe un termen de încercare de 5 ani. A fost încredințată supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă
Tribunalul Suceava. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: – să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Suceava; – să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; – să comunice și să  justifice schimbarea locului de muncă; – să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență. Se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor din Codul Penal că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale se suspendă și executarea pedepsei accesorii.
Cheltuielile judiciare obligatorii, cele private, nefondate
Un aspect interesant în ceea ce privește ultima decizie privind dosarul Tugui – Duduman îl reprezintă modul în care sunt privite cheltuielile angajate de una sau alta dintre părțile din proces. Inalta Curte de Casație și Justiție l-a obligat pe Dumitru Duduman
la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 101.292 lei, din care suma de 86.292 lei reprezentând diferența de onorariu de expertiză, se avansează din fondul Ministerului Justiției, dar a respins ca nefondat apelul declarat de Management Reorganizare
Lichidare Iași S.P.R.L. – lichidator judiciar al părții responsabile civilmente S.C. MES S.A. Suceava împotriva aceleiași sentințe penale. Cheltuielile ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de  Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava, de inculpații Duduman Dumitru, Duduman Andrei, Daneliuc Liliana Vasilisa, Selaru Liviu și Tugui Cezar și de experta Bradățan Bumbu Gabriela rămân în sarcina statului. Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați, în cuantum de câte 130 lei, rămân în sarcina statului. Sentința este definitivă.
Un drum lung al dosarului MES către o sentință finală
Așa cum am mai arătat, drumul lung al unui dosar până la soluția finală pe meandrele instanțelor din România este bine stabilit prin prevederile noului Cod de Procedură Penală. In mod concret, acesta a stabilit că instanța de apel poate să solicite readministrarea probelor vechi, dar și să solicite probe noi în dosar, la fel ca instanța de fond.

mes
Fosta SC MES SA Suceava

Astfel de prevederi au venit ca o mare gură de oxigen pentru inculpații din lotul Tugui – Duduman, care au cerut și le-a fost aceptată realizarea unui supliment la raportul de expertiză și în continuare au tot solicitat amânări peste amânări la judecarea dosarului până către prescripție.

 Condamnări cât o viață de om concentrate pe cârca principalilor autori ai falimentului MES, reduse la câțiva ani ce vor fi executați de principalii vinovați
Am arătat cu un alt prilej că au fost însumate, la prima instanță, condamnări totale de  84 de ani în dosarul Tugui – Duduman.
Curtea de Apel Suceava s-a pronunțat pe 26 iunie 2014 în dosarul în care fostul executor judecătoresc Cezar Tugui, fostul director de la SC MES SA, Dumitru Duduman, fiul acestuia, Andrei Duduman, dar și alți inculpați care au fost trimiși în judecată de procurorii DNA în 2010, pentru că împreună au condus deliberat către faliment SC MES SA, îmbogățindu-se unii pe alții, cu încălcarea legii.
Cezar Tugui a fost condamnat atunci la 5 ani de închisoare cu executare și 2 ani interzicerea unor drepturi civile, fiind contopite aici trei pedepse a 5 ani închisoare, una de 2 ani și 6 luni și o alta de 2 ani, pentru infracțiuni de evaziune fiscală, constituire ori aderare sau sprijinire a unui grup infracțional, abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, fals intelectual. S-a anulat și suspendarea unei pedepse mai vechi de fals intelectual, de 6 luni de închisoare, toate aceste pedepse fiind contopite. In fapt, fostul executor judecătoresc a fost condamnat de prima instanță în total la 20 de ani de închisoare.
Fostul director al SC MES SA, Dumitru Duduman, a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare și doi ani de interzicere a unor drepturi, pedeapsa cea mai grea rezultată dintr-o suită de șase condamnări, totalizând 26 de ani de pușcărie.
El a primit la prima instanță 6 ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, alți 6 ani pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată, 5 ani de închisoare pentru infracțiunea de spălare a banilor, 6 ani de închisoare pentru inițiere ori constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, 6 luni închisoare pentru infracțiuni indicate de legea societăților comerciale, 2 ani și șase luni pentru bancrută frauduloasă.
Fiul său, Andrei Duduman, a fost condamnat atunci, prin același mecanism stabilit de legea de contopire a pedepselor, la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor, pedeapsă rezultantă. In dosar el a primit trei condamnări – una de 3 ani de închisoare pentru complicitate la evaziune fiscală, a doua de 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată. El a mai fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru spălare de bani și la alți 4 ani de închisoare, pentru inițiere, constituire ori aderare la un grup în vederea săvârșirii de infracțiuni. Pedepsele cumulate în cazul lui Andrei Duduman însumau 17 ani de închisoare.
Liliana Vasilisa Daneliuc, fosta directoare economică a SC MES SA, ar fi urmat să petreacă în penitenciar o perioadă de 5 ani, cu doi ani de interzicere a drepturilor civile. Ea a fost condamnată în primă instanță, separat, pentru un număr de trei infracțiuni. Pentru complicitate la evaziune fiscală, ea a primit 5 ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu 5 ani de închisoare, iar pentru inițiere, constituire ori aderare la un grup infracțional organizat a încasat încă 5 ani de pușcărie. In total, pedepsele adunate pe numele Lilianei Daneliuc însumau 15 ani.
Un alt partener în afacerea falimentării fostului IMUS, Liviu Selaru, ar fi urmat  să execute o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu doi ani de interzicerea drepturilor civile. In două capete de acuzare – complicitate la spălarea banilor și aderare la grup infracțional organizat – el a primit două pedepse a câte 3 ani de închisoare.
Curtea de Apel i-a obligat, în solidar, pe cei patru inculpați, dar și firmele prin care s-au derulat afacerile ilegale – MES SA, MWM SRL, ADY LOGISTICS – să plătească ANAF suma de 7,74 milioane de lei despăgubiri civile și accesorii fiscale ce se vor calcula de la data săvârșirii infracțiunii și până la plata efectivă a prejudiciului. Inalta Curte de Casație și Justiție a lăsat posibilitatea recuperării de către Statul român a acestor sume prin acțiuni separate, în instanța civilă.  De menționat că evenimentele care au condus la ancheta procurorilor DNA suceveni, finalizată cu rechizitoriu în luna decembrie a anului 2010, s-au produs în principal în anul 2008. (Neculai ROSCA)
 
 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …