Saturday , April 20 2024

Cimpa şi Dan Popovici, condamnaţi la închisoare după ce au sechestrat şi bătut un tânăr

Cătălin Cimpoiaşi zis „Cimpa” a fost condamnat de Judecătoria Suceava la trei ani de închisoare, Dumitru Bîrtoiu alias „Dan Popovici” a primit doi ani de închisoare, în timp ce Laurenţiu Plopan s-a ales cu doi ani de închisoare cu suspendare. Cei trei sunt acuzaţi că în luna octombrie 2012 l-au sechestrat şi bătut pe Marian Moşneagu, căruia i-au cerut 10.000 de euro în schimbul BMW-ului incendiat al lui Cimpa, tânărul fiind considerat autorul moral al faptei

cimpa 3 [800x600]

Judecătoria Suceava l-a condamnat ieri pe inculpatul Cătălin Cimpoiaşi zis „Cimpa” (foto), de 40 de ani, din municipiul Suceava, la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „şantaj” şi la trei ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”, cele două pedepse fiind contopite urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de trei ani de închisoare. Judecătorii au aplicat şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. n, respectiv dreptul de a comunica direct sau indirect cu persoana vătămată Marian Moşneagu, cu membrii familiei acesteia, Ancuţa Ciutac, Cornelia Scutar, precum şi cu inculpaţii Dumitru Bîrtoiu şi Laurenţiu Ionuţ Plopan pe o durată de cinci ani. Magistraţii i-au dedus din pedeapsa aplicată de trei ani de închisoare, durata reţinerii din data de 24 octombrie 2012 şi a arestării preventive de la data de 31 octombrie 2012 până la data de 15 aprilie 2014. Totodată, în baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, judecătorii au dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul Cătălin Cimpoiaşi în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
In acelaşi dosar a fost condamnat şi inculpatul Dumitru Bîrtoiu alias „Dan Popovici”, de 40 de ani, din comuna Scheia, la doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „şantaj” şi la doi ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de „lipsire de libertate în mod ilegal”, cele două pedepse fiind contopite, urmând ca Dumitru Bîrtoiu să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de doi ani de închisoare. Totodată, acestuia îi este interzis dreptul de a comunica direct sau indirect cu persoana vătămată Marian Moşneagu, cu membrii familiei acesteia, Ancuţa Ciutac, Cornelia Scutar, precum şi cu inculpaţii Cătălin Cimpoiaşi şi Laurenţiu Plopan pe o durată de cinci ani. In baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, magistraţii suceveni au dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul Dumitru Bîrtoiu în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare.
Un alt inculpat din dosar, Laurenţiu Ionuţ Plopan, de 34 de ani, din municipiul Suceava, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, sub supraveghere pe un termen de încercare de şapte ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de „şantaj” şi „lipsire de libertate în mod ilegal”. Pe durata termenului de încercare, Plopan este obligat să nu intre în legătură cu persoana vătămată Marian Moşneagu, cu membrii familiei acesteia, Ancuţa Ciutac, Cornelia Scuter şi să nu comunice cu aceştia, direct sau indirect, să nu intre în legătură cu inculpaţii Cătălin Cimpoiaşi şi Dumitru Bîrtoiu şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, judecătorii suceveni au dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul Laurenţiu Ionuţ Plopan în vederea introducerii profilului genetic în Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.
Magistraţii suceveni au mai confiscat de la inculpatul Cătălin Cimpoiaşi un baston telescopic, un patent şi o şurubelniţă cu mâner negru, trei cartuşe cu bilă calibru 9 milimetri şi au dispus restituirea către acesta a unei cagule, a unui dispozitiv cu electroşocuri, două bâte de baseball, două săbii de panoplie, a unei şurubelniţe cu mâner negru, a opt telefoane mobile, a unui aparat foto, a unui laptop şi a unei camere de filmat bunuri ridicate cu ocazia percheziţiei făcute la locuinţa inculpatului.
Judecătoria Suceava a admis şi acţiunea civilă formulată de Marian Moşneagu şi obligă în solidar inculpaţii Cătălin Cimpoiaşi, Dumitru Bîrtoiu şi Laurenţiu Ionuţ Plopan la plata sumei de 10.000 de lei reprezentând despăgubiri civile. Aceştia mai trebuie să plătească şi 16.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Decizia Judecătoriei Suceava nu este una definitivă, părţile din dosar au drept de apel în termen de zece zile de la comunicare.
Au sechestrat şi şantajat un tânăr să le dea 10.000 de euro pentru un BMW incendiat
La începutul lunii februarie 2013, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava i-au trimis în judecată pe inculpaţii Cătălin Cimpoiaşi, Laurenţiu Ionuţ Plopan şi Dumitru Bîrtoiu, aceştia fiind acuzaţi că au sechestrat un tânăr în apartamentul lui Cimpa, l-au bătut şi „înştiinţat” că trebuie să le dea 10.000 de euro pentru un autoturism BMW ce a fost incendiat. Maşina respectivă a fost incendiată în data de 12 octombrie 2012, autovehiculul fiind parcat în lateralul blocului unde locuieşte Cimpa, în cartierul George Enescu din Suceava.
Tot acest incident a pornit de la o tentativă de omor comisă în data de 17 august 2012 la Casino-ul Royal din George Enescu. Victima Marian Moşneagu, de 30 de ani, din Suceava, a fost atunci băgată în spital de agentul de pază de la RPG, Ilie Buruiană, care între timp a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare. După circa două luni, BMW-ul lui Cimpa a fost incendiat, el având informaţii cum că acest lucru a fost posibil după ce Marian Moşneagu ar fi spus la mai multe persoane că este apărat de Cătălin Cimpoiaşi. Astfel, Cimpa a pus totul cap la cap şi a considerat că amicii lui Buruiană au vrut să se răzbune şi i-au dat foc la maşină. După câteva zile după ce autoturismul i-a fost incendiat, Cimpa l-a chemat pe Moşneagu la el acasă, unde împreună cu Dumitru Bîrtoiu şi Laurenţiu Plopan, l-au sechestrat şi bătut pe acesta.
Victima a fost lovită cu un baston telescopic şi un patent
In seara zilei de 21 octombrie 2012, Marian Moşneagu a fost dus de un individ la apartamentul lui Cimpa unde mai erau Bîrtoiu şi Plopan. După ce s-a aşezat la o canapea, acesta a început să i se reproşeze că se laudă prin oraş că are asigurat spatele de către „Cimpa”, motiv pentru care amicii lui Buruiană i-ar fi dat foc la BMW. După ce i-au luat telefonul, Cimpa a început să-l lovească cu un baston telescopic pe Marian Moşeagu care nu era încă recuperat după bătaia soră cu moartea încasată la Royal. In tot acest timp, Cimpa îi spunea victimei să-i zică cui s-a laudat că îl apară, însă Moşneagu repeta încontinuu că nu ştie despre ce este vorba.
După ce s-a plictisit de bastonul telescopic, Cimpoiaşi a luat o şurubelniţă cu care l-a ameninţat pe tânăr că îl înjunghie, timp în care Dumitru Bîrtoiu a apucat şi el un patent şi a început să-l lovească pe Moşneagu peste degetele de la mâna stângă. Acesta din urmă i-a spus victimei că dacă nu îi duce la cel care a incendiat maşina îi va scoate dinţii, astfel că l-a lovit peste gură cu patentul, rupându-i un dinte. Cel de-al treilea inculpat, Laurenţiu Plopan, a fost mai „blând” cu Moşneagu, lovindu-l pe acesta cu pumnii în piept.
Când au văzut că nu merge cu bătaia, cei trei au început să-şi ameninţe victima cu moartea, fiind vizate şi rudele sale. Pentru că nu au reuşit să afle nimic de la Moşneagu, Cimpa, Bîrtoiu şi Plopan i-au cerut să le dea 10.000 de euro, valoarea BMW-ului incendiat. Tot chinul tânărului a ţinut mai bine de oră, el fiind eliberat, însă anunţat că dacă va spune cuiva ce s-a întâmplat în apartamentul lui Cimpa va fi omorât atât el cât şi întreaga sa familie. Victima, în primă fază, nu a vrut să povestească rudelor ce a păţit, însă i-a spus mamei sale prin ce a trecut, astfel că a fost convins să meargă la poliţie şi să-i reclame pe cei trei agresori. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …

One comment

  1. Trebuie un exemplu pentru unii.