Saturday , April 20 2024

Chinurile facerii listelor cu candidați pentru alegerile din decembrie se prelungesc la PNL Suceava

Deși organizația locală a Partidului Național Liberal s-ar fi pus acum ceva vreme de acord și a votat componența listelor pentru Camera Deputaților și Senat, ultimele mișcări din cadrul PNL la nivel central aduc modificări atat în ce privește persoanele, cat și poziția pe liste. pnl

Conform mai multor surse de la varful PNL central, organizația suceveană, considerață una dintre cele mai puternice din țară, va trebui să accepte și să susțină și nume propuse de la București. Ar fi vorba de două persoane, considerate de liderii centrali ai PNL foarte importante și demne de sprijin electoral, care vor ocupa poziții eligibile pe listele sucevene pentru Camera Deputaților și Senat.
Conform acelorași surse, este foarte probabil ca unul dintre aceste locuri eligibile ale organizației locale să fie rezervat deja de București unui actual ministru, personaj care a dat în ultima perioadă semnale de apropiere de județ și de problemele din Suceava.
Reamintim că acum două săptămani, PNL Suceava anunța că și-a stabilit listele pentru parlamentarele din 11 decembrie. Conform declarațiilor liderilor locali ai partidului, acestea aveau următoarea componență: la Camera Deputaților lista este deschisă de actualul deputat Ioan Balan, urmat de cvasi-necunoscuta Angelica Fădor, primăriță în Iacobeni, realizatorul tv Bogdan Gheorghiu, de la Bucovina TV, omul de afaceri rădăuțean Dumitru Mihalescul, actualul deputat Radu Surugiu și fostul viceprimar al Sucevei, Ovidiu Doroftei.
Peneliștii suceveni stabiliseră atunci că la Senat lista va fi deschisă de fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava în perioada 2008 – 2012, Daniel Cadariu, urmat de senatoarea Steliana Miron și de consilierul județean Radu Pentiuc.
Trebuie spus că, în scenariile cele mai optimiste ale liberalilor, aceștia ar putea caștiga la Suceava 4 mandate de deputat și unul, maximum două de senator.
Oricum, decizia finală privind componența exactă a listelor respective va fi luată de conducerea centrală a partidului săptămana viitoare, data de 20 octombrie fiind anunțată de liberali drept ziua finalizarii listelor. (O.S.)
 

Vezi si

Autoutilitară încărcată cu lemn fără acte, descoperită ca fiind sub sechestru cu ajutorul aplicației ”E-dac”

Folosind  aplicația E-Dac, polițiștii suceveni au reușit sâmbătă dimineață identificarea și imobilizarea un autoturism ce …