Friday , March 29 2024

Cetatea de Scaun a Sucevei va fi închisă între 7 iulie şi 1 august 2015

Vizitele în interiorul monumentului istoric vor fi interzise din cauza lucrărilor care se efectuează, iar vizitatorii ar putea fi puşi în pericol, sau ar putea perturba activitatea muncitorilor. La finalizarea acestui proiect, se vor putea viziona filme istorice ce vor fi proiectate pe pereţii cetăţii, iar pentru crearea unei atmosfere medievale, se vor putea auzi sunete emise de sistemul audio ce va fi montat

 cetatea noaptea [800x600]


Incepând cu marţi, 7 iulie a.c., Cetatea de Scaun a Sucevei va fi închisă vizitării. Restricţia este valabilă până în data de 1 august a.c., constructorii ce se ocupă cu reabilitarea monumentului istoric precizând că lucrările ce se vor efectua sunt sensibile, iar vizitatorii ar putea fi puşi în pericol, sau ar putea perturba activitatea muncitorilor.
Doru Ghiaţă, director al SC General Construct Suceava, principalul antreprenor care s-a ocupat de investiţia de la Cetatea de Scaun a explicat că montarea aparaturii se va realiza într-o lună de zile. “Trebuie să montăm echipamente multimedia şi de supraveghere, iar pentru aceste lucrări este nevoie de linişte, adică nu ne permitem să şi muncim şi să avem şi grijă de vizitatori”, a explicat directorul SC General Construct, Doru Ghiaţă.
Directorul firmei de construcţii a precizat că în această perioadă va fi testată şi aparatura montată, astfel încât să nu existe niciun risc ulterior. “Trebuie să facem totul conform caietului de sarcini, iar pentru a arăta calitatea lucrărilor ne vom folosi de un soft de probă”, a declarat Doru Ghiaţă.
Menţionăm că după finalizarea lucrărilor, vizitatorii vor putea viziona filme istorice ce vor fi proiectate pe pereţii cetăţii, iar pentru crearea unei atmosfere medievale, se vor putea auzi sunete emise de sistemul audio ce va fi montat.
Directorul firmei de construcţii a precizat că în această perioadă doar angajaţii firmei vor putea intra în incinta monumentului istoric. “Noi vom fi cei care vom încuia, seara şi, tot noi vom descuia dimineaţa”, a precizat Doru Ghiaţă.
Precizăm că Cetatea de Scaun a Sucevei a fost restaurată printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de 52,59 milioane lei, din care 35,58 milioane lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, finalizarea proiectului fiind iniţial prevăzută pentru data de 7 august a.c.. Proiectul tematic ce va fi pus în aplicare la Cetatea de Scaun după finalizarea lucrărilor de reabilitare, restaurare şi consolidare, va pune accent pe rolul militar al acestei construcţii, dar va pune accentul şi pe personalităţile epocii. Din cauza condiţiilor de microclimat greu de menţinut în cetate, cu excepţia lapidariului, toate celelalte exponate vor fi replici după piese originale existente la Muzeul Bucovinei sau în alte muzee. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …