Monday , May 6 2024

Cererile de strămutare a dosarelor sucevenilor, refuzate de Inalta Curte în ultimii doi ani

In ultimii doi ani, Curtea Supremă a acceptat strămutări de dosare doar în cauzele în care magistrații suceveni și-au cerut drepturi salariale suplimentare. Nicio altă cerere, din zona civilă sau penală, din cele 36 depuse, nu a fost aprobată din partea justițiabililor suceveni din 2015 inclusiv, până azi. In cel mai bun caz, s-a dispus mutarea, pentru justițiabilul de rând, a cauzei de la o instanță suceveană la alta

iccj [800x600]

Solicitările de strămutare formulate de justițiabili la Inalta Curte de Casație și Justitie (ICCJ) au cam aceleași șanse de izbândă precum cele de invocare la Curtea Constituțională a excepțiilor de neconstituționalitate. Analizând solicitările formulate de părți în dosare din județul Suceava pe parcursul a doi ani și la începutul acestui an, privind cererile de strămutare a unor dosare de la instanțele sucevene la altele din țară, constatăm că, facând abstracție de o categorie pe care o vom descrie mai jos, nici în 2015, nici în 2016 și nici în prima lună a anului 2017 nu s-au considerat justificate solicitările de strămutare venite din partea justițiabililor suceveni, nici la cele două Secții civile și nici la Secția penală a ICCJ.

Ca și în cazul excepțiilor de neconstituționalitate, o serie de avocați conving clienții că, dacă șansa de a câștiga procesul este minimă la Suceava, se poate cere strămutarea, invocându-se în ­ge­neral motive care în mediul justițiabililor sunt arhicunoscute – judecătorul cutare este amic cu partea adversă; calitatea publică a clienților, precum și campaniile de presă ar putea influența obiectivitatea magistraților; în sfârșit, amânarea judecării și mutarea partidei pe un “teren neutru”, la o instanță dintr-un alt colț al țării, ar putea fi oricum de folos. Remarcăm însă că la nivelul Curții Supreme, cu o singură excepție, pe care am prefigurat-o deja, nu există aceeași viziune în ceea ce privește rațiunea strămutării dosarelor dintr-un colț în altul al țării doar bazându-se pe argumentele invocate de părți și pe puterea de convingere a avocaților. Astfel, în cei doi ani luați de referință – 2015 și 2016 -, plus prima lună a acestui an, la Secția Penală a Inaltei Curți de Casație și Justiție au fost înregistrate 7 solicitări de strămutare, toate fiind respinse. In ceea ce privește Secția a II-a civilă a ICCJ, în același interval de peste doi ani s-au înregistrat 16 astfel de cereri din partea justițiabililor din Suceava, toate fiind respinse, cu excepția unei situații în care, în urma unui conflict între notari, s-a decis mutarea judecării cauzei de la o judecătorie la alta, tot din județul nostru.

O discuție mai lungă poate fi purtată în ceea ce privește solicitările de strămutare depuse la Secția a II-a civilă a Curții Supreme. In total, în anii 2015, 2016 și începutul anului 2017, au fost înregistrate 36 de cereri – 14 în anul 2015, 18 în anul 2016 și 4 în acest an. Dintre acestea, în șapte cazuri din anii precedenți s-au aprobat cererile de a fi strămutată judecarea cauzelor la instanțe din alte județe ale tării. In absolut toate aceste situații, cererile au fost depuse de către Curtea de Apel Suceava și au vizat litigii salariale ale judecătorilor și ale altor categorii profesionale de la instanțele din subordine. ICCJ a acceptat toate aceste cereri depuse pe parcursul anilor 2015 șI 2016, alte două cereri fiind depuse anul acesta și vizând de asemenea judecarea nemulțumirii magistraților privind drepturile salariale încasate. In aceste cazuri, strămutările s-au dispus către Curțile de Apel din Târgu Mureș și Iași. In rest, chiar și în această secție, s-a decis integral respingerea cererilor de strămutare ­ve­nite din partea “civililor”, acceptându-se în două – trei cazuri mutarea cel mult a judecării cauzei de la o instanță suceveană la alta. (Neculai ROSCA)

 

Vezi si

”Argumentele tăcute” ale Învierii lui Hristos – Pastorala ÎPS Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2024

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER, ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și …

One comment

  1. Fals si nedocumentat.