Wednesday , April 24 2024

Ce se ascunde sub noroiul gros întins pe străzile Sucevei de cârpacii de la PFEIFFER

In doi ani de la începerea lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare, pe care le-a câştigat la 61% din valoarea estimată, Pfeiffer a realizat cu puţin peste două treimi din cât trebuia să facă. Restul lucrărilor ar trebui să le facă în mai puţin de şase luni, din care trei de iarnă 

pfeiffer mizerie [800x600]


Mizeria pe care Pfeiffer o face pe străzile Sucevei ascunde o grămadă mare de probleme, legate de procedurile de achiziţie, de proiectare şi de organizare în sine a lucrărilor.
Menţionăm, de la bun început, că la nivel de judeţ, ACET SA alături de Consiliul Judeţean au demarat un amplu program pentru reţelele de apă şi canalizare din municipiile Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Vatra Dornei şi oraşele Gura Humorului şi Salcea. In total, au fost făcute 12 licitaţii pentru diverse lucrări de execuţie, una din cele mai mari fiind pentru reabilitarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare din municipiul reşedinţă de judeţ.
Ei bine, câştigătorul licitaţiei, Ludwig Pfeiffer Hoch und Tiefbau GmbH a câştigat contractul după ce a ofertat la licitaţie suma de 44,9 milioane de lei, fără TVA. Asta în condiţiile în care suma estimată iniţial era de 73,5 milioane de lei fără TVA, conform celor precizate de ing. Ioan Postolache – şeful Unităţii de Implementare a Proiectului. Potrivit calculelor făcute de acesta, Pfeiffer a fost declarat câştigător al licitaţiei în condiţiile în care a venit cu o ofertă la 61% din valoarea estimată.
Practic, legislaţia românească privitoare la achiziţii este extrem de permisivă, iar limita de 85% stipulată poate fi uşor fentată cu tot felul de clarificări, mai ales de firme care au departamente specializate numai pe ofertare. Acest lucru s-a întâmplat la licitaţia privind reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din municipiul Suceava, dar şi în multe alte cazuri din ţară.
In condiţiile în care oferta câştigătoare este mult sub preţul estimat, calitatea lucrărilor riscă să fie mai scăzută pentru că nici subantreprenorii care încheie un contract cu firma care a câştigat licitaţia nu au o motivaţie financiară solidă să mai facă lucrări de calitate şi mai ales la termen. Acesta ar fi primul dedesubt al marii mizerii lăsate de Pfeiffer în Suceava şi pe care, de altfel, o va mai lăsa cel puţin jumătate de an.
Intârzierea lucrărilor ca urmare a preţului foarte scăzut şi, implicit, a ritmului de lucru nesusţinut de către muncitori nu este o simplă speculaţie. Din contră, este purul adevăr, iar dovadă stă faptul că firmei Pfeiffer nu i-a ajuns un an şi jumătate să termine treaba pe care şi-a asumat-o. Contractul a fost semnat în data de 22 noiembrie 2012, iar data începerii lucrărilor este 10 decembrie 2012, termenul de finalizare iniţial fiind 4 iunie 2014. Lesne de observat, Pfeiffer este încă departe de a încheia lucrarea, cu toate că a trecut cam jumătate de an de la data la care trebuia să finalizeze lucrările. Noroc cu actul adiţional încheiat, ce-i drept conform cu legislaţia, pentru a prelungi cu aproape un an termenul de execuţie, adică până la data de 30 mai 2015.
Astfel, firmei Pfeiffer i-a rămas mai puţin de şase luni pe muchie necesare pentru finalizarea lucrărilor la termen, mai precis la cel de-al doilea termen. Culmea că lanţul slăbiciunilor nu se opreşte aici: în cei doi ani de la începerea lucrărilor, cei de la Pfeiffer nu au reuşit decât 67,4% din lucrări să le facă. Adică puţin peste două treimi din lucrări au fost făcute într-un interval de timp care a inclus două ierni, două primăveri, două veri şi două toamne. Acum, harnicii de la Pfeiffer vor trebui să facă restul de o treime din lucrare într-o iarnă – şi s-au apucat de zor, după cum se vede – şi o primăvară.
Menţionăm că 48,31% reprezintă „progesul financiar” al proiectului de extindere şi reabilitare a unor porţiuni de la reţeaua de apă şi canalizare – proiect cu 85% finanţare europeană nerambursabilă şi 13% finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat. Motivul pentru care nu s-au făcut plăţi de 67,4% din valoarea contractului este legat de faptul că deşi multe ţevi au fost înlocuite, banii se pot încasa cu condiţia realizării branşamentelor, efectuării de probe şi refacerea porţiunii afectate de lucrare, adică exact unde au apărut probleme în oraş. (D.P.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …

3 comments

  1. Se poate si mai rau, ma bucur ca n-au contractat cu guzganii rozalii.

  2. Nesimţirea este fără limite în acest oraş.Nu există organe competente să facă puţină ordine şi în acest oraş_??/-În Bacau,Piatra Neamţ primăriile au fost verificate aici totul e o mafie,bani cheltuiţi de mântuială ,doar interesele proprii sunt reyolvate.

  3. Zilnic imi iau portia de nervi de dimineata. Simt ca cei ce au contractat si sunt beneficiari in numele nostru , al tuturor celor ce ne platim taxele, deloc mici, ne baga mana adanc in buzunar fara jena si mai mult, cu tupeu maxim. Trecerea pe pasarela de peste calea ferata Itcani poate deveni o aventura cu masina sau un risc asumat daca esti pieton( balustrade rupte si ruginite, pod care se clatina efectiv daca pe acesta se afla mai mult de 3 masini in mers), strazi asfaltate si bordurate acum 1-2 ani ( vezi Itcani spre Dragomirna, Gh. Doja s.a) si sapate din nou , gropile fiind astupate in batjocura, carpite parca cu mamaliga, canalizare care pute infernal, care in loc sa fie casetata la data introducerii tevilor a fost astupata cu pietris si pamant, la prima avarie urmand sa se excaveze inclusiv tevile si sa se produca un nou deranj major si in urma sa ramana o strada ca dupa bombardament. Ai zice ca suntem dupa razboi, dar nu, suntem in plin razboi. Cu autoritatile, cu indolenta si nesimtirea, cu hotia, pana la urma, ca alta explicatie nu exista…. Ce ati zice de o rubrica zilnica pe aceasta tema, aveti subiecte domnilor ziaristi, pana la primavara! Ma ofer sa va “livrez”subiectul!