Thursday , April 18 2024

Cătălin Nechifor ar vrea deschiderea pe tronsoane a şoselei de centură, dar CNADNR are o abordare diferită

1 centura, nechifor, 17 iulie 2013

„Una din preocupările noastre va fi să găsim o soluţie tehnică pentru a pune în funcţiune acest tronson, legătura dintre DN 2 şi DN 17 şi aici contez pe suportul constructorului şi al Companiei Naţionale. Să dăm în folosinţă această variantă de la DN 17 la DN 2. Practic soluţia tehnică nu ar fi complicată. Nu aş vrea să avansez un termen foarte precis, dar se vede că se mişcă foarte bine”, a declarat preşedintele CJ Suceava

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, după o inspecţie a şantierului şoselei ocolitoare a Sucevei, că există posibilitatea ca tronsonul ce face legătura între DN2 şi DN 17 să fie deschis mai repede, dar reprezentantul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a arătat că data inaugurării este 15 noiembrie.
Cătălin Nechifor a spus că împreună cu reprezentanţii constructorului şi cu cei ai firmei de consultanţă va trebui găsită soluţia tehnică pentru darea în folosinţă mai repede a tronsonului şoselei de centură ce face legătura între DN 2 şi DN 17, care este realizat în proporţie de aproximativ 90 la sută.
El a explicat că este necesar să fie deschis cât mai repede posibil acest tronson pentru descongestionarea traficului din municipiul Suceava, pentru că oraşul este supraaglomerat şi se creează ambuteiaje. „Una din preocupările noastre va fi să găsim o soluţie tehnică pentru a pune în funcţiune acest tronson, legătura dintre DN 2 şi DN 17 şi aici contez pe suportul constructorului şi al Companiei Naţionale. Să dăm în folosinţă această variantă de la DN 17 la DN 2. Practic soluţia tehnică nu ar fi complicată. Nu aş vrea să avansez un termen foarte precis, dar se vede că se mişcă foarte bine”, a declarat preşedintele CJ Suceava. El a adăugat că speră ca în toamna aceasta să finalizeze investiţia. Suceava pe timp de vară e destul de ridicat traficul, fiind intervale orare în timpul zilei când există ambuteiaje, spre exemplu dinspre Pătrăuţi spre Suceava. „In funcţie de discuţiile pe care o să le purtăm la Compania Naţională şi evident prin ajutorul pe care sperăm să-l primim de la constructor luăm în calcul inclusiv această variantă de a deschide în totalitate”, a declarat Cătălin Nechifor.
Pe de altă parte, Radu Iordachi, care reprezintă CNADNR din partea firmei de consultanţă angajată de companie – Luca Way, a declarat că cele trei tronsoane ale lucrării vor fi finalizate până în 15 noiembrie. El a spus că s-a renunţat la soluţia de a inaugura centura Sucevei pe tronsoane pentru că vor trebui realizate toate marcajele separat şi că se demobilizează constructorul. „Mai discutăm”, a mai spus Radu Iordachi, care a fost însă sceptic că o soluţie de acest gen va fi acceptată. El a spus că, în prezent, gradul de realizare a investiţiei, atât în ceea ce priveşte consolidările, cât şi lucrarea propriu-zisă, este de 80 la sută.2 centura, nechifor, 17 iulie 2013
Motivele pentru care CNADNR nu agrează deschiderea pe tronsoane a şoselei de centură
Reamintim că, săptămâna trecută, Radu Iordachi confirmase că CNADNR nu acceptă deschiderea pe tronsoane a şoselei. Un motiv ar fi legat de faptul că dacă s-ar deschide şoseaua de centură pe tronsoane, atunci trebuie modificate marcajele şi o parte din semnalizarea rutieră, cheltuielile nefiind prevăzute în program, iar alocările financiare sunt destul de stricte. De asemenea, autorizaţia a fost emisă pe lucrarea ca atare şi exista şi posibilitatea ca până ce nu este finalizată toată ruta ocolitoare I, CNADNR să nu preia niciun tronson.
De menţionat că ruta ocolitoare I a municipiului Suceava trece pe teritoriul a trei comune: Moara, Scheia şi Pătrăuţi, la care se adaugă o parcare de trei hectare pe teritoriul comunei Ipoteşti. Documentaţia a fost întocmită în mandatul 2004 – 2008, ca şi o parte din cea pentru ruta ocolitoare II aflată pe teritoriul comunei Ipoteşti şi al oraşului Salcea. Finanţarea pentru ruta ocolitoare I a fost dată de la Ministerul Transporturilor, prin CNADNR, iar Primăria Suceava a fost trecută ca beneficiar al lucrărilor. Acordul pentru finanţare a fost dat spre finele lui 2008, iar lucrările au demarat spre jumătatea lui 2009. Au fost probleme cu exproprierile care au amânat o parte din lucrări, dar şi cu reactivarea unor alunecări de teren, care au necesitat lucrări suplimentare faţă de proiectul iniţial. Problemele legate de exproprierile din Scheia au fost soluţionate, dar în mai 2012 a fost blocată toată finanţarea la şoseaua de centură. Lucrările au fost reluate în primăvara lui 2013, odată cu finanţarea.
Nechifor: suntem la zi cu plăţile
Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a remarcat după ce a vizitat lucrările, că ritmul de lucru este vizibil şi că s-a lucrat mult în ultima lună. „Vreau să mulţumesc tuturor celor implicaţi şi partea de construcţii, de asistenţă tehnică pentru faptul că ritmul la varianta de ocolire este vizibil. In comparaţie cu luna trecută s-a lucrat foarte mult. Practic de la începutul anului şi până acum în ultima lună s-a putut mobiliza constructorul mai mult. Dar şi finanţarea a venit pe măsură”, a spus şeful administraţiei judeţene. El a precizat că în ultimul an s-au achitat 19,59 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor şi că pentru restul investiţiei mai sunt necesari 13 milioane de lei. „Suntem la zi cu plăţile nu există sincope în finanţare şi sperăm ca şi după rectificarea bugetară să existe suficiente resurse în aşa fel încât lucrarea să continue într-un ritm accelerat. Evident mai discutăm de câteva luni septembrie octombrie şi va trebuie să ne apropiem mult cu stadiul lucrărilor, iar finalizarea definitivă să fie undeva spre final de an”, a spus Nechifor care a precizat că s-au achitat până în prezent aproximativ 250 de milioane de lei, inclusiv TVA.
Lucrările la şoseaua de centură a municipiului Suceava au fost sistate în august 2012 din cauza lipsei de finanţare, dar au fost reluate în 4 martie 2013 după ce s-au asigurat fondurile necesare. Lucrările au început în 2008 şi ar fi trebuit să se finalizeze în 12 iulie 2012. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …