Thursday , April 25 2024

Casa unui bătrân din Iacobeni, distrusă de un incendiu pornit de la jarul căzut din sobă

Sâmbătă dimineață, militarii Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Iacobeni, au intervenit cu două autospeciale de stingere, două motopompe și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, situată pe un drum forestier, într-o margine a comunei Iacobeni. La sosirea echipajelor, casa, construită din lemn, ardea generalizat, și exista pericolul de propagare a flăcărilor la fondul forestier, aflat în imediata vecinătate. Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical proprietarului, în vârstă de 70 de ani, care a suferit un atac de panică. Ulterior, acesta a refuzat transportul la spital.

Au ars casa de locuit pe o suprafață de aproximativ 70 mp, elemente de mobilier, obiecte de uz casnic și documente personale. Flăcările au izbucnit din interiorul locuinței, cel mai probabil din cauza jarului sau scânteilor provenite din soba cu acumulare de căldură, supraîncălzită. Incendiul a fost lichidat la ora 9:22, iar prin intervenția lor pompierii au evitat extinderea acestuia la pădurea din apropiere.

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …