Thursday , April 25 2024

Casa Plus, firma liberalului Marius Zmău, cumpărată pe bucăţi de colegii de partid

Un depozit de la ieşirea din Suceava spre Mitoc dar şi un spaţiu comercial de pe Bulevardul George Enescu, au fost cumpărate zilele acestea cu peste 600.000 de euro de la Casa Plus, firmă aflată în insolvenţă . Până la acoperirea datoriei totale de 6,66 milioane de euro este cale lungă, dar trebuie remarcat efortul amicilor politici de a-l scoate din încurcătura financiara pe Marius Zmău  

marius zmau [800x600] [800x600]

Două afaceri comerciale aproape concomitente care îl scot pentru o perioadă din zona de interes pentru mediul de afaceri local pe liderul liberal Marius Zmău (foto), au atras atenţia întreprinzătorilor din mediul de afaceri suceveni. Se ştie că SC Casa Plus SRL, firmă intrată în faliment şi avându-l ca principal admistrator pe Marius Zmău, a intrat în procedura insolvenţei şi mai apoi în faliment. Zmău şi-a propus acum câţiva ani construcţia unei cariere politice în zona liberală, avându-l drept îndrumător pe Stefan Alexandru Băişanu. Foarte repede însă, Marius Zmău a înţeles că prietenul de suflet Băişanu, cu care s-a şi încumetrit în anii trecuţi nu-l mai poate apăra. Ca atare Marius Zmău, a trecut cu tot cu activele de la Casa Plus în zona rezolvării problemelor economice ale firmei şi cu sprijinul prietenilor noi.
Concret, SC Casa Plus SRL Suceava, deţinea în proprietate, înainte de intrarea în insolvenţă, trei hale comerciale la ieşirea din municipiul Suceava către Mitocul Dragomirnei, dar şi un spaţiu comercial de primă mână, pe bulevardul George Enescu, în zona vechiului restaurant “Dorna”, peste drum de magazinul de chimicale “Curcubeul”. Datoriile către bugetul de stat, bănci, furnizori, parteneri de afaceri, depăşeau, la intrarea în insolvenţă a firmei Casa Plus, 4 milioane de euro, conform unei prime estimări a lichidatorilor.
Accer IPURL, firma de lichidare ce a preluat insolvenţa firmei Casa Plus a lui Marius Zmău, a arătat prin reprezentatul legal Doina Muntean că din cele trei construcţii însemnâmd spaţii de depozitare de la ieşirea din Suceava către comuna Mitocul Dragomirnei, fiecare cu o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi a fost vândută doar o singură clădire de acest gen, către o firmă pe nume Lider Plast SRL, care a plătit 200.000 de euro, patronul cunoscut al acestei firme cumpărătoare fiind un anume Mihai Cocoş.
Licitaţia pentru spaţiul mult mai valoros, de pe bulevardul George Enescu, ce a aparţinut firmei Casa Plus, conduse de Marius Zmău organizată de executorii judecătoreşti, a fost câştigată de o persoană fizică. Este vorba despre Andrei Titi, fost preşedinte al  organizaţiei municipale de tineret PNL, în perioada în care Marius Zmău era bine susţinut în organizaţia liberală suceveană. Andrei Titi a condus OT PDL Suceava până în 2013, după care a fost trimis la munca de jos. Andrei Titi este un fost tânăr liberal, promovat în politică la sfârşitul primului deceniu al anilor 2000, de către Stefan Alexandru Băişanu care reconstruia atunci liberalismul la Suceava, în cadrul USL, separat de PDL. Andrei Titi este ginerele mult mai cunoscutului actor din spaţiul public sucevean Petrea Titi, fost şef pe la Oficiul Judeţean de Cadastru, unul dintre cei mai importanţi funcţionari publici a căror nume a fost vehiculat în scandalul imobiliar cu terenurile din zona Metro. Se pare că tânărul Andrei a preluat de la socrul care i-a oferit şi un al doilea nume de familie şi  apetenţa pentru afaceri imobiliare. Andrei Titi, ieşit aparent din afaceri politice a scos pe moment din încurcătură pe fostul lui partener de experienţe politice, Marius Zmău, cumpărându-i spaţiul comercial de pe bulevardul George Enescu, contra sumei de 400.500 de euro. O sumă mare pentru o persoană fizică dar care constituie o gură de oxigen maxim posibilă pentru statulul de politician al lui Marius Zmău, care se afişează tot mai des alături de noua conducere a noului PNL.
Aventura economică a liberalului Marius Zmău
Datoriile totale ale firmei falimentare Casa Plus SRL, ce a aparţinut liderului PNL Marius Zmău se ridică, potrivit lichidatorului ACCER IPURL, la 30 de milioane de lei, adică 6,6 milioane de euro, de peste două ori mai mult decât estimase iniţial Zmău, atunci când, în toamna anului 2010, a cerut în nume propriu deschiderea procedurii insolvenţei la societatea unde era unic asociat. Cele mai mari datorii sunt către BCR – 11 milioane de lei, Credit Europe – 1,5 milioane de lei, Unicredit Bank – 9,4 milioane de lei, Banca Transilvania – 700.000 de lei, Piraeus Bank – 1,3 milioane de lei dar şi către bugetul de stat – 2,9 milioane de lei, (din care numai 900.000 de lei debite acceptate, n.r.). Alţi aproape 50 de creditori au de primit de la defuncta Casa Plus sume mai mari sau mai mici. Necazul este că, în urma evaluărilor realizate la solicitarea lichidatorului, valoarea totală a bunurilor firmei nu depăşeşte 15,7 milioane de lei, jumătate din suma totală pe care Casa Plus o are de plătit creditorilor. Tribunalul Suceava a acceptat în luna noiembrie a anului 2010 deschiderea procedurii generale a insolvenţei şi admiterea cererii de reorganizare a societăţii lui Marius Zmău, la cererea acestuia, păstrându-i proaspătului lider PNL, la acea vreme, statutul de administrator special al firmei..
Motivul invocat – începând cu anul 2009, a scăzut cererea pe piaţă pentru aceste produse, odată cu prăbuşirea sectorului construcţiilor. Pe de altă parte, în intervalul 2007 – 2008, societatea condusă de Marius Zmău a accesat credite de investiţii de la BCR, Piraeus Bank, Unicredit Tiriac, în valoare de peste 1.000.000 de euro, în vederea extinderii activităţii prin deschidere de mai multe puncte de lucru, magazine de desfacere şi spaţii de depozitare, precum şi linii de credit la Unicredit Tiriac, BCR, Credit European Bank, Banca Transilvania în valoare de 7.000.000 lei şi peste 500.000 euro în vederea menţinerii aprovizionării.
Datoriile asumate de administratorul SC Casa Plus  la acea vreme erau în jur de 3 milioane de euro, mai puţin de jumătate decât s-au dovedit a fi, după ce lichidatorul – ACCER IPURL a întocmit tabelul definitiv al creditorilor. Conform evaluării făcute în vederea scoaterii la vânzare a bunurilor deţinute de firmă, pentru plata datoriilor, cele trei spaţii – magazinul de pe bulevardul George Enescu, spaţiul de pe strada Traian Vuia şi sediul de pe strada Mitocului, chiar dacă ar fi fost vândute la preţul cerut, nu ar acoperi decât puţin peste jumătate din datorii, în jur de 3,5 milioane de euro.
Marius Zmău, trimis în judecată pentru evaziune fiscală în afacerea Casa Plus
Marius Zmău, liberalul fost patron al SC Casa Plus SRL, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. El este acuzat că prin faptele săvârşite a produs bugetului de stat un prejudiciu de 2,27 milioane de lei (22,7 miliarde de lei vechi), aproximativ 500.000 de euro. In data de 15 ianuarie a.c. a avut loc primul termen de judecată în acest dosar în care politicianul local Marius Zmău riscă, dacă va fi găsit vinovat, până la 15 ani de închisoare.
Procurorii au stabilit că Marius Zmău, în calitate de administrator al SC Casa Plus SRL Suceava, nu a evidenţiat în contabilitatea societăţii operaţiunile comerciale efectuate pe parcursul a doi ani, până în luna iunie a anului 2011, constatându-se o lipsă în gestiunea de mărfuri în valoare totală de 6.890.179 lei.  In perioada ianuarie 2010 – ianuarie 2011, a înregistrat în contabilitatea societăţii un număr de 66 facturi fiscale, în valoare totală de 2.041.441 lei, emise de SC Alumin Petrotub SRL Botoşani şi 14 facturi fiscale, în valoare totală de 697.878 lei, emise de SC Umbrărescu SRL Hârlău, judeţul Iaşi, ce conţin operaţiuni fictive, prin aceste modalităţi sustrăgându-se de la plata impozitului pe profit şi a TVA-ului în sumă totală de 2.275.342 lei.
Marius Zmău a încercat să explice celor care au efectuat verificări la firma sa că pur şi simplu a uitat să facă inventarul, iar unele mărfuri s-ar fi “depreciat” între timp din cauza manipulării. Explicaţiile însă nu au ţinut. Conform legii, societatea avea obligaţia efectuării inventarierii patrimoniului firmei cel puţin o dată pe an, inclusiv a evaluării şi înregistrării în contabilitate a eventualelor  mărfuri degradate sau depreciate ori lipsuri în gestiune, în fiecare an fiscal. Referitor la posibilitatea invocată de patron ca diferenţa dintre stocurile scriptice şi cele faptice să provină din erori ocazionate de transferurile de mărfuri, aceasta nu a fost luată în considerare  fiindcă în urma inventarierii faptice s-au constatat diferenţe în minus la mărfuri, la toate gestiunile societăţii – punctul de lucru de pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, lipsă în gestiune de 67.756 lei; punctul de lucru de pe strada Traian Vuia din Suceava unde diferenţa în minus în gestiune a fost de 57.096 lei, iar la punctul de lucru de pe strada Mitocului s-a constatat o diferenţă în minus de 5.186.601 lei. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …