Thursday , April 18 2024

Casa Judeţeană de Pensii anunţă măriri ale pensiilor și schimbarea calendarului de plată, începând cu 1 iulie 2018

De la 1 iulie, punctul de pensie crește de la 1.000 de lei la 1.100 lei. Pensia socială minimă garantată, crește de la 520  lei la  640 lei. Cuantumul îndemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate, crește de la 800 lei la 880 lei. Incepând cu luna viitoare, pensiile plătite prin intermediul Poștei se vor achita în intervalul 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor, iar plăţile restante se achită în intervalul 11-15 ale lunii. Până acum, poștașii aduceau pensiile în intervalul  14-21 ale  lunii, iar plăţile restante, se achitau în intervalul 23-27 ale lunii  postasi pensie

Casa Judeţeană de Pensii Suceava anunţă că începând cu data de 01.07.2018, nivelul îndemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, crește de la 520  lei, la  640 lei.

De asemenea, tot începând cu data de1 iulie 2018, valoarea punctului de pensie se majorează cu 10%, fiind de 1.100 lei. Urmare a creșterii valorii punctului de pensie, va crește și cuantumul îndemnizaţiei pentru însoţitor, în cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate, de la 800 lei, la 880 lei.

De la aceeași dată, 01.07.2018, va crește și cuantumul îndemnizaţiei prevăzută de Legea nr. 8/2006, privind instituirea îndemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică. Cuantumul îndemnizaţiei  acordate în temeiul Legii nr.8/2006, reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării și  se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie.

Până  la data de 01.07.2018, drepturile de plată curente  se achitau beneficiarilor în intervalul  14-21 ale  lunii, iar plăţile restante, se achitau în intervalul 23-27 ale lunii.

Începând cu luna iulie 2018  calendarul de plată  pentru persoanele ce își primesc drepturile de pensii prin Intermediul CN Poșta Română S.A., se modifică după cum urmează: drepturile de plată curente  se achită  în intervalul 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor , iar plăţile restante se achită în intervalul 11-15 ale lunii, tot la domiciliul beneficiarilor.constantin-boliacu

Pentru pensionarii avizaţi (cei care nu sunt găsiţi la domiciliu) drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghișeele poștale, în termen de 2 zile lucrătoare după ultima zi de plată a lunii respective .

În cazul persoanelor ale căror drepturi se achită prin conturi curente sau conturi de card calendarul de plată este cel de până în prezent. Astfel, plata se face începând din data de 14 sau din prima zi lucrătoare care urmează datei de 14, dacă această zi este nelucrătoare.  Documentul de informare (talonul mov) se transmite între 1 – 15 ale lunii – la domiciliul beneficiarilor, a explicat Constantin Boliacu (foto), directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava. (C.A.)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …

One comment

  1. De ce nu primim si cei cu carduri pensiile in acelasi interval noi nu avem aceleasi nevoi sau si acum se face o usoara discriminare