Bornă înaltă de 4,20 metri, ridicată de Ştefan Mandachi la singurul metru de autostradă din Moldova

24/01/20 ora:3:45pm

 Ştefan Mandachi, anteprenorul sucevean care a construit primul metru de autostradă din Moldova, a organizat vineri, de Ziua Unirii un protest în localitatea Cumpărătura. Omul de afaceri a dezvelit o bornă înaltă de peste 4 metri, care conține o cutie poștală.

Anteprenorul s-a declarat surprins de numărul mare de persoane care au răspuns invitației sale. Mandachi le-a spus celor prezenți că s-a săturat de hore, de discursuri, de prezentări și „termene mincinoase”.

„Am făcut o bornă de 4 metri și 20 de centimetri, ca simbol al neputinței clasei politice. Va fi o cutie poștală pentru cei care se adresează Guvernului și nu primesc răspunsuri”, a spus omul de afaceri.

Cei prezenți au strigat „Vrem autostradă / Șîeu”, ”Ne-am săturat de scuze”, „Nu vrem metri, vrem kilometri” sau ”Ne-am săturat de voi”, relatează Mediafax.

Recent, Ştefan Mandachi l-a întrebat, într-o scrisoare, pe premierul Ludovic Orban când începe şi când se finalizează autostrada Moldovei, insistând că vrea să afle anul, luna şi ziua, dar nu a primit răspuns la scrisoare. Drept urmare, antreprenorul a postat un mesaj pe Facebook, în care a anunțat că pe 24 ianuarie, de Mica Unire, va fi „la datorie”, adică la primul metru de autostradă din Suceava, Cumpărătura.

Foto: Facebook – Primul metru De Autostrada din Moldova

„Am întrebat Guvernul dacă are ceva noutăți cu privire la autostrada de la noi și m-a pus pe silent. Poate își imaginează că ne-am mutat cumva din Moldova… Dar noi tot aici stăm, n-am plecat. Recunosc, sunt și nervos deoarece mi-e tot mai clar că peticul ăsta de beton va rămâne singura autostradă a Moldovei (cea mai săracă regiune a României). Probabil că de la București nu se vede suficient de clar borna <kilometrică> de la metrul de autostradă, așa că m-am gândit ca vineri să facem borna… un picuț mai vizibilă. Ce facem acolo? Fiecare face ce vrea… (eu de pildă, încă mă mai gândesc…) dar ceilalți pot să scrie o scrisoare pt. guvern, poate lor le răspunde… Foi și pixuri aduc eu. Aaa, și cutie poștală, era să uit : ))) Mă rog, important e să fim acolo. Nu facem hore patriotice de Ziua Unirii. Doar ne întrebăm retoric ce-ar zice Cuza dacă ar vedea că după 162 ani, Moldova e conectată cu Țara Românească prin aceeași rețea de drumuri ca-n 1859… Și mai am o curiozitate personală: dacă mai există muritori care încă vor autostradă?! Dacă da, le strâng mâna, facem o poză și plecăm acasă. Atâta, câteva minute, nimic mai mult”, a scris Mandachi. (Mediafax)

1 Comentariu pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. Sucevean 24/01/2020 la ora 22:09 -

    Trebuie clar sa se implice persoane responsabile in oplitica. NESIMTITII au dovedit ca in 30 de ani dupa revolutie nu au putut face nimic! Nici PSD, nici PNL, nici PDL! Degeaba incearca sa ne prostesca dand vina unii pe altii!