Tuesday , March 19 2024

Beat și cu permisul suspendat, un bărbat din Paltinu a fost încătușat după ce a lovit o mașină, a fugit de la locul accidentului și s-a rățoit la polițiști când a fost prins

Vineri seara, în jurul orei 20.42, R. Ionuț, de 19 ani, din Vatra Moldoviței, a sesizat prin 112 faptul că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, pe raza comunei Vatra Moldoviței, iar conducătorul celuilalt autoturism implicat este în stare de ebrietate și plecat de la fața locului.

La fața locului, respectiv în comuna Vatra Moldoviței, sat Paltinu, a fost identificat șoferul R. Ionuț, care a relatat faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Audi A4, pe drumul denumit popular „Drumul Sondei”, a fost acroșat de autoturismul marca Rexton Ssangyong, condus de D. Nicolai, de 36 ani, localnic, care circula din sens opus și care după producerea accidentului a plecat de la fața locului.

Din investigații, polițiștii au aflat că D. Nicolai încearcă să ascundă autoturismul marca Rexton Ssangyong și că se află în apropierea locuinței numitei F. Dorina. Polițiștii s-au deplasat în zona respectivă, iar în jurul orei 21.25, au identificat autoturismul în cauză staționând lângă niște anexe cu destinația de garaj, iar cu ocazia examinării vizuale a acestuia, s-a constatat că acesta avea bara față și aripa laterală stânga zgâriate.

În interiorul autoturismului a fost identificat D. Nicolai, care inițial a refuzat să se legitimeze, devenind violent verbal, motiv pentru care a fost imobilizat și încătușat.

Cu ocazia verificării acestuia în bazele de date ale Poliției Române s-a stabilit că susnumitul are permisul de conducere reținut – suspendat, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de „Refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice” și întrucât acesta emana halenă alcoolică, i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, acesta refuzând. În continuare, Dramici Nicolai a fost transportat la Spitalul mun. Câmpulung Moldovenesc, unde în prezența cadrelor medicale, acesta a refuzat să îi fie prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei . În urma celor constatate, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârşirea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice de sânge necesare în vederea determinării alcoolemiei.”

 

Vezi si

Înscrierile la creşă sau la grădiniţă încep pe 27 mai

Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe pe 27 mai şi se încheie pe 14 …