Wednesday , April 24 2024

Bătrână de 85 de ani, înşelată de un individ ce i-a spus că trebuie să-i citească contoarele de la apă

bani

Bărbatul i-a spus femeii că este în urmă cu citirea contoarelor u bătrâna a scos ultimele facturi şi banii de pensie, moment în care individul i-a luat 600 de lei şi a plecat din apartamentul victimei

Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de Claudia S., de 85 de ani, din localitate, cu privire la faptul că a fost înşelată de un individ necunoscut. Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că în data de 23 octombrie 2013, la ora 10.00, la uşa bătrânei, care locuieşte singură, a bătut un bărbat necunoscut care i-a spus că a venit să citească contoarele de la apă. După ce a ieşit din baie, individul i-a spus femeii că este în urmă cu citirea contoarelor şi dacă nu plăteşte la timp îi va tăia lumina şi gazul. Pentru a demonstra că este la zi cu plata cheltuielilor comune, Claudia S. a scos ultimele facturi aflate în acelaşi loc cu cupoanele de pensie şi cu banii de pensie, suma de 600 de lei. În acel moment, bărbatul i-a luat banii şi a plecat în grabă din apartament. Scara blocului este prevăzută cu interfon în stare de funcţionare. Cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune. (C.Z.)
 

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …