Tuesday , April 16 2024

Bărbat găsit mort lângă casă, după ce a sărbătorit tăierea porcului la birtul din sat

Marti dimineata, la ora 06:55, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.7 Mălini au fost sesizați prin 112 cu privire la faptul că C. F. de 51 de ani, din Rădășeni, a fost găsit decedat în grădină.

Politistii au stabilit că, în data de 10 decembrie 2018, C. F. a tăiat un porc la domiciliu, ocazie cu care a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 18:00 a a plecat de la domiciliu spunându-i soției sale că merge la barul din sat.

În jurul orelor 23:00, aceasta, văzând că soțul nu revine la domiciliu l-a sunat însă el nu a răspuns. În dimineața zilei de 11.12.2018, în jurul orelor 06:30, femeia a plecat să-și caute soțul și l-a găsit decedat în apropierea locuinței.

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat faptul că cadavrul lui C. F. nu prezenta semne sau urme de violență. Cadavrul a fost depus la morga Spitalului mun. Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …