Thursday , March 28 2024

Bărbat găsit mort de fratele său în albia râului Suceava, la Straja

La Rădășeni, un bărbat din Botoșani a fost desoperit decedat la intersecția a două drumuri 

Polițiștii orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin 112 miercuri, 20 martie, de un bărbat că în albia râului Suceava, în zona Moară de pe raza comunei Straja, este decedat fratele său, Aurel P., de 53 de ani.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au găsit, la o distanță de circa 50 de metri de malul râului, în albia Sucevei, un cadavru identificat ca fiind al lui Aurel P., găsit în poziția culcat cu fața în jos și cu capul și cu picioarele în apă.

La fața locului a sosit și un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus, care l-a scos la mal. Cu ocazia examinării cadavrului s-a constatat că acesta nu prezintă leziuni. Din verificările efectuate de oamenii legii reiese că pe 19 martie, în jurul orei 11.00, bărbatul a plecat de acasă spre pădure, având asupra sa un motofierăstrău mecanic și un topor, cu intenția de a tăia niște lemne pentru gospodărie. El nu a revenit la domiciliu, fiind găsit decedat a doua zi dimineață, în jurul orei 08.30, de fratele său.

Cu ocazia audierii rudelor s-a stabilit faptul că nu există suspiciuni cu privire la decesul acestuia.

Urmează a se efectua necropsia în ­ve­derea stabilirii cu exactitate a cauzei morții. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

O altă moarte suspectă a avut loc în aceeași zi la Rădășeni. Polițiștii din cadrul S.P.R 7 Mălini au fost sesizați prin 112 că o persoană a fost descoperită în stare de inconștiență, posibil decedată.

La intersecția străzii Livada Mare cu str. Rupturii din comuna Rădășeni a fost identificat cadavrul lui Grigore B., de 60 de ani, din municipiul Botoșani, iar un echipaj SAJ Fălticeni a constatat decesul.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că Grigore B. locuia singur, fără forme legale pe raza comunei Rădășeni, fiind cunoscut în localitate ca un consumator frecvent de băuturi alcoolice.

Din discuția telefonică purtată cu fosta soție a defunctului a reieșit faptul că bărbatul suferea de diabet gradul II și de ciroză hepatică.

Cu ocazia examinării cadavrului nu au fost descoperite urme vizibile de violență, prezentând pe partea dorsală a trunchiului lividități cadaverice.

Cadavrul a fost depus la morga Spitalului Municipal Fălticeni în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei morții.

Şi în acest caz polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă. (O.S.)

 

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …