Friday , March 29 2024

Bărbat de 63 de ani din Vicovu de Sus, arestat pentru 30 de zile după ce a fost prins transportând peste 15.000 de pachete cu țigări de contrabandă  

Individul este recidivist, fiind trimis în judecată în 2017 tot pentru trafic cu țigări. La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii din Marginea au primit un pont și l-au urmărit până la Horodnic, găsind în mașina sa țigări în valoare de 167.330 lei. Sambata, judecatorii din Radauti au decis arestarea sa pentru 30 de zile

 

Vineri, 17 mai a.c., polițiștii din Marginea, au desfășurat activități specifice în cadrul Planului propriu de acțiune pe linia identificării în trafic a mijloacelor auto care transportă produse de contrabandă și în special țigarete.

Astfel, în jurul orelor 10.20, lucrătorii de poliție angrenați în acțiune, au primit o informație, cu privire la transportul unor  țigarete de contrabandă, pe traseul: Vicovu de Sus – Vicovu de Jos – Voitinel – Horodnic de Sus – Marginea – Sucevița, acest transport efectuându-se cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria.

Având în vedere datele obținute, în oportunitatea exploatării informației, polițiștii au format 3 echipe, dispunându-se pe raza com. Horodnic de Sus, astfel, în jurul orei 11.45, a fost interceptat autoturismul marca VW Phaeton, culoare negru, înmatriculat în Bulgaria care se deplasa pe DN 2E, pe direcția com. Voitinel – com. Horodnic de Sus și al cărui conducător auto, aflat singur în autoturism, a manifestat un comportament suspect.

În jurul orei 11.54, autoturismul suspect a parcat în fața barului SC Notorys SRL din com. Horodnic de Sus, din autoturism coborând conducătorul auto, care a intrat în bar, acesta fiind identificat pe terasa barului, fiind legitimat în persoana lui C. Gheorghe, de 63 ani, din Vicovu de Sus.

S-a efectuat controlul corporal asupra acestuia, ocazie cu care asupra sa a fost găsită cheia autoturismului marca VW Phaeton, înmatriculat în Bulgaria.

În continuare, în conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la efectuarea controlului asupra autoturismului în cauză, ocazie cu care s-a constatat că în interiorul acestuia se aflau mai multe cartușe de țigări, marca Marble, fără timbru, cu inscripția „for duty free sale only”.

Autoturismul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Rădăuți, în vederea inventarierii pachetelor de țigări, iar în urma efectuării acestei activități, s-a constatat că în autovehicul se afla cantitatea de 15.147 pachete de țigări marca Marble, fără timbru, cu inscripția „for duty free sale only”, în valoare de circa 167.330 lei, ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Autoturismul marca VW Phaeton, în valoare de circa 35.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliției Municipiului Rădăuți până la finalizarea cercetărilor.

Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că, C. Gheorghe, a mai fost depistat de către polițiștii SPR 3 Marginea, la data de 01.10.2017, în timp ce transporta pe raza comunei Sucevița, țigarete de contrabandă, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”.

Individul a fost retinut vineri, iar  ca urmare a probatoriului administrat, sambata, 18 mai,  inculpatul a fost prezentat în stare de reținere în fața judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuți, cu propunere de arestare preventivă pentru contrabanda, propunere însușită de instanța de judecată, dispunându-se arestarea preventivă a susnumitului pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu 18.05.2019.

S-a constituit escortă din cadrul secției de poliție care l-a condus și introdus pe inculpat în Arestul I.P.J. Suceava.

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …