Friday , March 29 2024

Bărbat acuzat că ar fi pipăit o fetiță de 12 ani, mort după ce a făcut infarct când era încătușat. O jandarmeriță a fost filmată pulverizându-i spray lacrimogen în față de la doar câțiva centimetri (VIDEO)

Acesta a fost acuzat de un alt dornean că i-ar fi atins fiica de 12 ani “într-un mod indecent”. Deși era trântit la pământ și ținut de doi jandarmi, o femeie jandarm i-a pulverizat spray  lacrimogen în față de la o distanță de câțiva centimetri, după ce s-a uitat în jur, asigurându-se că nu o vede nimeni. Bărbatul acuzat și-a pierdut cunoștința și a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava în comă profundă. El a fost operat de urgență, dar a murit după mai puțin de 24 de ore de spitalizare. Parchetul Militar Iași a preluat ancheta privind modul de acțiune al jandarmilor . Presupusul pedofil nu avea cazier, însă la Poliția Municipală Vatra Dornei există un dosar de urmărire penală pentru hărțuirea sexuală a unei minore 

Un dornean în vârstă de 55 de ani a murit sâmbătă, la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Suceava, după o intervenție a jandarmilor. O patrulă care asigura măsuri de ordine în zona Parcului Municipal Vatra Dornei cu ocazia Festivalului de Folclor pentru Copii și Tineret, a fost sesizată de o persoană că în apropierea scenei de spectacol un bărbat a atins-o în mod indecent și repetat pe fiica sa, în vârstă de 12 ani. Din comunicatul transmis de reprezentanții Jandarmeriei reiese că echipajul s-a deplasat în zona indicată, a identificat persoana în cauză și i-a solicitat acesteia să se deplaseze în afara zonei de spectacol, în vederea stabilirii identității. Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a devenit recalcitrant și agresiv, jandarmii motivând că au fost nevoiți să folosească materialele de intervenție din dotare. Din filmările făcute pu­-blice de un martor se vede clar cum presupusul violator era trântit la pământ, ținut bine de către doi jandarmi, iar o jandarmeriță, după ce și-a rotit privirea pentru a se asigura că nu este văzută, i-a pulverizat acestuia în față spray lacrimogen, de la o distanță de doar câțiva centimetri. Menționăm că legislația în vigoare prevede folosirea pulverizatorului de mână cu substanțe iritant-lacrimogene de la o distanță de maximum trei metri, dar nu mai puțin de un metru și jumătate, iar substanța nu se pulverizează direct în fața adversarului. La scurt timp, bărbatul și-a pierdut cunoștința și a rămas nemișcat.

Văzând că nu mai dă semne de viață, jandarmii i-au scos cătușele și au încercat să-i acorde primul ajutor, totul sub ­privi­rile oamenilor din parc, care au filmat întreaga scenă. După câteva minute, au solicitat intervenția unui echipaj medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost stabilizat și transportat la spitalul din localitate, dar din cauza stării grave de sănătate în care se afla, medicii dorneni au decis transferul pacientului către Spitalul Județean Suceava. După o evaluare a medicilor suceveni, pacientul a fost diagnosticat cu infarct mezenteric și dus de urgență în sala de operație. “La noi a venit în comă, cu tensiune scăzută, cu status hemodinamic compromis”, a explicat medicul Dorin Stănescu, șeful secției de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului sucevean. În ciuda eforturilor medicilor suceveni de a-i salva viața, inima ­bărba­tului a cedat sâmbătă dimineață, iar în jurul orei 11.00 a fost declarat  decesul, acum așteptându-se rezultatele necropsiei, care vor lămuri cauzele morții.

Surse medicale susțin că barbatul avea două coaste rupte, care i-au perforat plămânii.

În primă fază, în acest caz s-a întocmit un dosar penal pentru „corupere sexuală a minorilor” și s-au demarat o serie de cercetări cu privire la intervenția jandarmilor. Urmează să se stabilească dacă jandarmii au intervenit conform procedurii și dacă jandarmerița va fi trasă la răspundere pentru că i-a aplicat spray lacrimogen în față, de la o distanță mai mică de zece centimetri, presupusului pedofil. „În situația asta analizăm cu maximă seriozitate toate aspectele și vom concluziona când vom avea toate detaliile. Este o anchetă făcută atât de noi, cât și de organele abilitate, în speță Parchetul Militar”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava, locotenentul colonel Bogdan Cornaci. Ancheta privind modul de intervenție al jandarmilor, de vineri, din Parcul Municipal Vatra Dornei a fost preluată de Parchetul Militar Iași. “Parchetul Militar Iași a preluat ancheta și efectuează cercetări cu privire la modul de acțiune al jandarmilor care au intervenit în data de 19 iulie 2019 pentru soluționarea unei sesizări în localitatea Vatra Dornei, iar Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava va da tot concursul autorităților pentru finalizarea anchetei”, au completat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

Menționăm că presupusul pedofil nu avea cazier juridic, însă la Poliția Municipală Vatra Dornei exista un dosar de urmărire penală pentru hărțuirea sexuală a unei minore. (Cristina RUŞTI)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

2 comments

  1. trebuie sa rezolvam odata cu indivizi din astia , nupoti iesi pe strada din c auza lor nu sintem o tara a nimanui , fiecara face ce vrea ,

  2. Tara Jandarmeriei

    Se vede cum se omoara un om de catre cei care ne apara. Si bataia din 10 august a fost tot pentru orbine publica. Asa vede jandarmeria in frunte cu Dancila si Liviu Dragnea statul Roman, adica “paralel” in care ei fac regula.