Tuesday , April 16 2024

BALAN: “Un lider al PSD Suceava s-a dus la Compania Națională de Investiții și a blocat proiectul Sălii Polivalente din municipiul Suceava”

Vicepreședintele regional al PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, a recomandat reprezentanților PSD Suceava să-și atenueze criticile aduse Guvernului PNL care, doar după două luni de acti­vitate, este acuzat de ceea ce nu a făcut PSD în ultimii trei ani de guvernare.

Ioan Balan a spus că a constatat că, în ultimele zile, reprezentanți ai PSD Suceava au devenit foarte vocali și îngrijorați de finanțările pentru județul Suceava și susțin că CJ Suceava ar fi primit mai puțini bani de la buget, deși acesta a crescut cu 53 la sută pe componenta de dezvoltare, dar uită să spună cum au blocat ei investiții în județul și în municipiul Suceava doar pentru a „pedepsi” locuitorii pentru că au votat cu PNL.

„Am informații certe cum că un lider al PSD Suceava s-a dus la Compania Națională de Investiții și a blocat proiectul Sălii Polivalente din munici­piul Suceava doar pentru că Ion Lungu e primar PNL și că eventuala finanțare a proiectului ar aduce beneficii libe­ralilor. Am mai aflat că la Ministerul Sănătății au blocat investiții pentru Spitalul Județean de Urgență Suceava ca să nu fie contorizate în dreptul PNL și al lui Gheorghe Flutur”, a spus deputatul.

El a precizat că lista cu proiectele blocate de PSD Suceava este extrem de lungă și a arătat că oameni din instituții încep să vorbească despre aceste lucruri.

Din acest motiv, Ioan Balan a transmis reprezentanților PSD Suceava că vremea politicianismului ieftin și a ipocriziei trebuie să înceteze.

„Cred că PSD a început anul 2020 sub presiunea reformei lansate de Claudiu Manda care a spus: <<Nu o să mai susținem proști în funcții ­pu­blice>>. Mă întreb ce fac românii cu cei pe care PSD i-a susținut deja și care sunt de trei ani în funcții publice. Ce vină avem noi că PSD a ales să promoveze în funcții publice proști care au luat decizii după cum i-a dus capul?”, a spus Ioan Balan.

El a mai declarat că ipocrizia PSD întrece orice limită atunci când acuză PNL că nu dorește dublarea alocațiilor copiilor.

„Guvernele PNL au mărit, de trei ori, succesiv, alocațiile copiilor, culminând cu dublarea alocațiilor copiilor în 2019. PSD încearcă acum un joc de imagine să mai dubleze odată alocațiile copiilor deși știe foarte bine în ce situație financiară dezastruoasă au dus țara în ultimii trei ani. Cu toate acestea, îi anunț pe cei de la PSD, că președintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind alocațiile copiilor, iar PNL își asumă și, așa cum e și legal,  la prima rectificare bugetară Guvernul PNL va identifica fonduri ca majorarea alocațiilor copiilor să fie făcută”, a conchis Ioan Balan. (O.S.)

 

Vezi si

Societate amendată cu 60.000 lei pentru abandonări de deșeuri reciclabile

Garda de Mediu Suceava a fost sesizată cu privire la abandonarea unei cantități foarte mari …

No comments

  1. De acord 100%, dar…. O inrebare pentru Balan&Flutur, daca se poate. De ce s-a renuntat la AUTOSTRADA MOLDOVEI, chiar si la DRUMUL EXPRES? Nu era IOHANIS GARANTUL realizarii lor?

  2. Piesiedieus family

    De asa ceva poate fi in stare nimeni altul decat prietenul d-lui Harsovschi, adica Mooookanu Va-si-leee… fariseus cadastristus ranchiunosus piesiedistus impiedicatus. Am vazut cu cata razbunare s-a manifestat de-a lungul timpului si cu privire la proiectul parcarilor civilizate din suceava. Caracterus pervesus coruptus.

  3. d-le balan, date concrete, nu povesti. daca ceea ce sustineti este adevarat, publicati va rog dovezi CERTE, cu nume si prenume. dar sa nu fie cumva vreun proiect blocat din alte cauze obiective, tehnice sau alte lipsuri. politicienii frustrati ai acestei colonii tb. sa inceteze razboiul romano-roman si cu totii sa inteleaga ca partidul romanului este nivelul de trai si calitatea vietii.dupa 30 de ani se vede bine cine, cand, cum si ce a facut.