Thursday , April 25 2024

Bălan susţine că plecarea din PDL a lui Daniel Ungurian nu este o pierdere

balan2 [800x600]


Preşedintele PDL Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat, vineri, că nu este o pierdere pentru PDL plecarea din partid a consilierului local Daniel Ungurian, mai ales că acesta a fost surprins în timp ce încerca să înregistreze, pe ascuns, discuţiile dintr-o întâlnire a staff-ului ACL Suceava. Bălan a declarat că în calitatea sa de lider de partid este afectat de orice plecare din PDL a unui membru, mai puţin cea a lui Daniel Ungurian.
„Imi pare rău de fiecare membru în parte care alege să părăsească partidul. Un singur lucru pot spune, că această regulă nu se aplică unui singur om, Daniel Ungurian, consilier local”, a spus Bălan. El a arătat că dacă Ungurian ar fi avut bunul simţ să tacă, ar fi tăcut şi el. „La ultima întâlnire cu colegii din staff-ul ACL Suceava, participant fiind în calitate de consilier local, Ungurian a înţeles să înregistreze discuţia pe sub masă. Soarta a făcut să-i cadă telefonul şi să-i pornească înregistrarea. Ne-a pus pe toţi într-o situaţie dificilă. Acesta este doar unul dintre momentele penibile create de acest personaj”, a spus liderul PDL Suceava.
Bălan a subliniat că este bine că Ungurian a plecat din PDL, de unde urma să fie exclus pentru că în PDL nu sunt acceptate asemenea practici care sunt total contradictorii cu spiritul de echipă. „Să înregistreze de acum discuţiile din grupul PSD unde, probabil, se va simţi în largul său pentru că acolo s-a mai practicat”, a spus Bălan făcând referire la stenogramele şedinţelor PSD apărute în presă în perioada când Adrian Năstase era preşedinte al PSD. (D.P.)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …