Saturday , April 20 2024

BALAN: Noul an școlar a început, iar vechile probleme rămân neschimbate!

În cursul zilei de ieri, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut o Declarație Politică în care a atras atenția asupra faptului că de ani și ani de zile se cunosc principalele probleme pe care le întâmpină sistemul românesc de învățământ și, în locul unor decizii înțelepte care să remedieze aceste neajunsuri, problemele se adâncesc de la un an la altul.

“Nu știu cum au reușit în ultimii ani guvernele PSD să umbrească atât de puternic emoția deosebită a elevilor care pășesc pentru prima oară în școală sau a celor care se întorc din vacanță ca să audă primul clopoțel. PSD este de 7 ani la guvernare și tot de 7 ani, elevii claselor a șaptea constată că în prima zi de școală nu au manuale! Sunt elevii care nu au avut niciodată manuale noi la începutul anului școlar. Nici ceilalți elevi nu sunt mai fericiți, pentru că sunt nevoiți să preia manuale mai vechi, rupte, cu foi lipsă, după care trebuie să învețe, pentru că retipărirea manualelor încă nu este gata, din incompetența celor care populează Ministerul Educației”, a declarat Ioan Balan.

De asemenea, parlamentarul liberal sucevean  a arătat că “școala, în loc să fie acel loc atrăgător, care să te întâmpine la intrare cu miros de var proaspăt pe pereți, flori în curte și cu o curățenie exemplară în spațiile comune, a devenit o sperietoare unde te temi dacă-ți pică sau nu tavanul în cap și unde toaleta a rămas tot acolo unde o știm din străbuni, în fundul curții. Ministerul Educației a avut la îndemână sute de milioane de lei pentru a reclădi rețeau școlară, atât de la buget, cât și din fonduri europene sau din împrumuturi de la Banca Mondială și, cu toate acestea, către școli nu a ajuns decât, poate, niște mărunțiș“.

Fac apel la parlamentarii de bună-credință, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, să alocăm cât mai curând posibil banii cuveniți educației prin lege

Conform deputatului sucevean, restructurarea rețelei școlare a fost și ea făcută tot după ureche, astfel că mai toți miniștri Educației au dat din umeri nedumeriți și nu au înțeles de ce în România anului 2019 aproape unul din cinci copii nu ajunge deloc la școală. “Păi cum să ajungă la școală micuțul care are de străbătut zeci de km pe drumuri de pământ sau peste dealuri, până unde a considerat ministrul că e bine să fie comasate toate școlile desființate și, mai ales cu ce să ajungă el până acolo? Microbuze școlare sunt puține și, de anul acesta, Guvernul a lovit direct și în naveta elevilor.

Dascăli sunt puțini și nu sunt stimulați suficient să aleagă acele școli din mediul rural, unde copiii au cea mai mare nevoie de școală și de un dascăl care să le arăte că numai școala îi poate face mari! Mai mult decât atât, învățătorii și profesorii care-și iubesc meseria, au constatat că, în ultimii ani, Guvernul le-a pus în spinare atâtea sarcini birocratice, încât mai mult de jumătate din timpul lor se ocupă de hârtii, de raportări și indicatori, rupându-le astfel din timpul prețios pe care ar trebui să-l acorde elevilor. știm cu toții că profesorii fac pe paznicii de serviciu, sunt și consilieri școlari și medici de ocazie și psihologi și secretare și tot ceea ce mai este nevoie numai ca școala românească să nu se prăbușească de tot. La fel de grav este și faptul că, în ultimii 7 ani, politizare excesivă promovată de PSD a ajuns o cangrenă și în sistemul de învățământ, afectând activitatea inspectoratelor, a școlilor și a dascălilor.

Educație de calitate fără finanțare este o minciună! Vă aduc aminte că în urmă cu 12 ani, toate partidele politice au semnat Pactul pentru educație prin care cel mai important sector al vieții noastre sociale ar fi trebuit să primească anual o finanțare de la buget de minimum 6% din PIB. În anul 2011, Guvernul Boc a introdus în Legea nr.1 a educației naționale această prevedere, pe care PSD, din 2012 și până astăzi, nu a respectat-o. În loc să avem o finanțare de 6% din PIB, constatăm că banii alocați învățământului au scăzut la mai puțin de 2,7% din PIB. Numai la ultima rectificare bugetară, doamna Dăncilă a mai tăiat din bugetul educației încă 1 miliard de lei.

Fac apel la parlamentarii de bună-credință, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, să ne unim și să respectăm legea. Să alocăm cât mai curând posibil banii cuveniți educației prin lege. Vă avertizez că în educație, ceea ce vom semăna astăzi, vom culege peste ani de zile și cred că anticipăm cu toții ceea ce se va întâmpla, dacă problemele din educație vor fi ignorate. Regret nespus de tare că PSD a tratat cu atâta dispreț acest domeniu. În doi ani și jumătate, PSD a perindat prin Guvern nu mai puțin de 6 miniștri în fruntea educației, dintre care 2 interimari, iar începutul acestui an școlar ne-a găsit fără ministru plin în funcție! Demiterea Guvernului Dăncilă prin moțiunea de cenzură demarată de PNL, ne va da șansa să aducem și educația în normalitatea mult așteptată”, a declarat deputatul PNL de Suceava Ioan Balan.

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …