Balan: Nici soarele nu mai răsare dacă PSD pleacă de la guvernare?

13/06/19 ora:5:07am

În cursul zilei de ieri, deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a susținut în plenul Camerei Deputaților o Declarație politică în care a atras atenția că, deși bătut crunt la alegerile din 26 mai, PSD continuă să conducă țara, stăpânind toată administrația centrală și instituții autonome, conducând mai mult de jumătate din acea parte ineficientă și subdezvoltată a administrației locale.

“Cine crede că PSD a fost aruncat definitiv în istorie, își face mari iluzii! În 26 mai, PSD a fost grav rănit, nu și înfrânt! Acum doar își tratează rănile și se gândește cum să fie și mai toxic pentru țară decât a fost în ultimii 30 de ani. Trebuie să privim realitatea în față și să vedem cum PSD, chiar și după ce a fost bătut crunt în alegeri, continuă să conducă Parlamentul, conduce Guvernul, conduce toată administrația centrală și instituții autonome, conduce mai mult de jumătate din acea parte ineficientă și subdezvoltată a administrației locale. Așadar, 26 mai a fost o victorie de etapă, pentru că PSD a reușit să acapareze tot statul român, de sus și până jos, prin politizarea tuturor funcțiilor din statul român. Chiar dacă PNL a reușit o victorie istorică la alegerile europarlamentare și la Referendumul inițiat de Președinte, PSD continuă să fie partidul-stat, pe care-l găsiți în tot și în toate! Ca să scăpăm de PSD, va trebui să repetăm  votul din 26 mai și la alegerile prezidențiale din acest an și la cele locale din vara viitoare, dar și la cele parlamentare de peste un an și jumătate. Abia atunci vom putea respira ușurați că am scăpat țara de această povară toxică”, a susținut parlamentarul liberal sucevean.

Ioan Balan a declarat că titlul declarației sale ironizează faptul că nici soarele nu mai răsare, dacă PSD va fi dat jos de la guvernare, bazându-se pe „șantajul ordinar, de manieră interlopă, pe care liderii acestui partid toxic îl proferează constant la adresa cetățenilor români, care au dat o lecție usturătoare celor din PSD”.

«„Medicii să dea banii înapoi!”, spunea un PSD-ist de marcă, și îi invita pe puținii medici care au mai rămas în țară să plece și ei peste hotare, doar pentru că PSD-ul nu mai este acceptat de români.

”Fermierii să dea subvenția înapoi!”, este un alt șantaj mizerabil venit tot din partea PSD-iștilor nervoși pentru că oamenii s-au săturat de ei. ”Pensionarii nu își vor mai primi majorările de pensii la care au dreptul!”, pentru că aceștia nu au mai acceptat să fie umiliți cu creșteri ale pensiilor, mai mici decât creșterea prețurilor.

Românii nu mai au niciun dubiu în legătură cu faptul că România a stat atâta vreme pe loc din cauză că a fost condusă mai bine de 22 de ani de PSD. Cu PSD la guvernare, țara noastră a pierdut șansa de a se dezvolta în perioade de creștere economică și a ratat oportunitatea modernizării drumurilor, rețelelor de utilități, a școlilor și spitalelor cu ajutorul fondurilor europene. Destinul a făcut ca acest partid, moștenitor până în măduva oaselor a metehnelor din vechiul regim, să guverneze numai în perioade de creștere economică, pe care le-au compromis și au lăsat în urma lor o țară și mai săracă și mai îndatorată.

Nimeni nu și-a imaginat că, după ultimii 7 ani de guvernare PSD-istă, o să vedem cum țări mai slab dezvoltate decât România, cum ar fi de pildă Bulgaria și Serbia, ne-au depășit aproape la toate capitolele. Serbia a construit autostrăzi, deși nu are încă dreptul de a folosi bani gratuiți de la UE. Bulgaria nu mai este săracul Europei, pentru că în spatele său se află România, cu două regiuni, cele mai sărace din Uniunea Europeană, adică Moldova de nord și Oltenia.

Cine oare poate să mai aibă încredere în PSD, această gașcă de incompetenți, uniți doar de interese pentru bunăstarea lor personală, atâta vreme cât nu dau jos din brațe politica minciunii. Se laudă că ”au scos țara din noroaie” și populația din sărăcie, în vreme ce România continuă să fie țara cu cei mai puțini Km de autostradă, cu cele mai multe drumuri de pământ și cu cei mai mulți cetățeni săraci sau care se află în risc de sărăcie. Așadar, dacă vrem să scăpăm de această năpastă, va trebui să ne mobilizăm și la următoarele 3 rânduri de alegeri să trimitem PSD definitiv în istoria neagră a țării», a declarat deputatul PNL de Suceava în Declarația politică susținută ieri în Camera Deputaților.  (C.A.)