Wednesday , April 24 2024

Bălan acuză USL-ul de interese pur electorale

balan 22 ian 2014 [800x600]

 „PSD nu vine cu generozitate să dea bani de la el de-acasă, ci gestionează banii cetăţenilor iar aşa cum s-a spus că primarul nu dă de la el de acasă (aluzie la afirmaţiile unui lider PNL – n.red.), tot aşa nici consilierii locali nu dau bani de la ei de-acasă”, a declarat Ioan Bălan, liderul organizaţiei municipale Suceava a PDL. „Fiecare din ei şi-au luat în cei doi ani de când sunt la Putere un braţ de foarfece şi un kilometru de banderolă tricoloră”, a declarat Ioan Bălan

Preşedintele organizaţiei municipale Suceava a PDL, deputatul Ioan Balan, i-a acuzat, ieri, pe liderii locali ai USL, în general, şi în mod deosebit ai PSD că sunt în campanie electorală în încercarea de a câştiga capital de imagine la viitoarele alegeri europarlamentare. „Anul acesta sunt alegeri europarlamentare. Cei de la USL vin cu un concurs de idei care nu vor putea fi duse la bun sfârşit”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Ioan Bălan.
O altă acuzaţie adusă de deputatul PDL faţă de PSD este aceea că îşi arogă merite care nu le aparţin şi că abia aşteaptă să vadă când va veni şi PSD-ul cu un proiect de investiţie important iniţiat şi dus la capăt de social democraţi. „Fiecare din ei şi-au luat în cei doi ani de când sunt la Putere un braţ de foarfece şi un kilometru de banderolă tricoloră”, a declarat Ioan Bălan, susţinând că social – democraţii s-au înghesuit la tăiat pamblici deşi nu au contribuit la lucrările inaugurate şi amintind episodul cu puzderia de membri ai USL la inaugurarea unui lift de la Gura Humorului.
El a afirmat că PSD Suceava a preluat proiecte iniţiate în timpul guvernării PDL şi se laudă cu acestea. „Observaţi şmecheria celor de la PSD: au văzut draftul de buget al primarului Ion Lungu şi acum vin ca să îşi aroge merite pentru proiectele de la PDL”, a declarat Ioan Bălan.
Parlamentarul s-a referit, iniţial, la proiectul privind reabilitarea şi modernizarea fostului cinematograf „Modern”, ulterior denumit Centrul Cultural Bucovina, care a fost demarat cu sprijinul PDL. După aceasta a continuat cu un şir foarte lung de exemple, printre cele mai importante asupra cărora a insistat fiind refacerea infrastructurii rutiere cu fonduri europene în valoare de opt milioane de euro şi la un proiect finanţat din fonduri elveţiene. Ioan Bălan a explicat că proiectul de opt milioane de euro pentru zece străzi importante a rezultat în urma economiilor pe care municipalitatea le-a realizat la alte cinci proiecte europene iniţiate şi derulate în perioada când PDL se afla la guvernare. Tot atunci, preconizându-se acele economii, s-a conceput acel plan de rezervă pentru zece străzi, trei poduri şi un pasaj peste calea ferată. In ce priveşte proiectul pe fonduri elveţiene, Ioan Bălan a spus că tot pe vremea PDL a fost demarat şi a remarcat că PSD, la nivel de declaraţii politice, se laudă cu proiecte care nu le aparţin.
Deputatul Balan a mai spus că nu are cunoştinţă ca în cei doi ani de când este la putere, USL să fi demarat vreun proiect propriu la nivelul judeţului nostru. „Nu cunosc vreo construcţie începută de la faza de pix şi hârtie şi aflată în faza de tăiere de pamblică”, a declarat Ioan Bălan.
El a ţinut să precizeze că motivul pentru care politicienii USL fac tot felul de afirmaţii la început de an este legat de alegerile europarlamentare, iar liderii locali vor fi evaluaţi de cei de la centru pe baza numărului de voturi aduse. „PSD nu vine cu generozitate să dea bani de la el de-acasă, ci gestionează banii cetăţenilor iar aşa cum s-a spus că primarul nu dă de la el de acasă (aluzie la afirmaţiile unui lider PNL – n.red.), tot aşa nici consilierii locali nu dau bani de la ei de-acasă”, a declarat Ioan Bălan. Din punctul său de vedere, cei de la USL şi-au pierdut credibilitatea în faţa cetăţenilor municipiului Suceava atunci când nu au protestat deloc faţă de maniera în care Consiliul Judeţean a împărţit banii iar la Suceava au fost daţi de două ori mai puţin faţă de Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc. De asemenea, liderul democrat liberalilor din municipiul Suceava a spus că, în ce priveşte construcţia bugetară, primarul este principalul actor iar alţi politicieni „se lipesc” pentru a avea beneficii electorale. (Dan PRICOPE)

Vezi si

VIDEO. A început demolarea garajelor din spatele Primăriei, pe locul unde va fi ridicată prima parcare supraterană din Suceava

Miercuri dimineață, în prezența viceprimarului Lucian Harșovschi, a început demolarea garajelor de pe stada Ștefan …