Thursday , April 25 2024

Băiat de 15 ani din Mălini, transportat la București cu arsuri pe 65% din corp. El a încercat să aprindă cu benzină focul într-o centrală

Vineri dimineaţă, la orele 04.09, polițiștii din Mălini au fost sesizaţi telefonic despre faptul că N. Bogdan-Ciprian, de 15 ani, din satul Pîraie, comuna Mălini, a ajuns la spital prezentând arsuri pe 65% din suprafața corpului.

S-a constatat că în jurul orelor 01.00, N. Bogdan-Ciprian, în timp ce se afla la domiciliu s-a deplasat la camera în care este montată centrala termică a locuinței, cu intenția de a pune lemne pe foc. Întrucât flacăra din centrală era stinsă, acesta a hotărât să o aprindă cu ajutorul benzinei. În acel moment, s-a produs o explozie ce i-a provocat arsuri pe 65% din suprafața corpului, fiind transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava unde a fost diagnosticat cu „arsuri de gradul 1, 2, 3 și 4, pe o suprafață de 65% din corp, produse prin explozie și flacără”. Ulterior, N. Bogdan-Ciprian a fost transferat la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu din București, cu o ambulanță.

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …