Wednesday , April 24 2024

Azi începe “Oktoberfest în Est” la Gura Humorului, în parcul Ariniș

Azi, la Gura Humorului, începe „Oktoberfest în Est”, eveniment aflat la a doua ediție și care se va desfășura între 19 și 22 septembrie. Zilnic, atmosfera în cort va fi întreținută de către Dj Edelweiss și MC Maican.

Manifestările încep joi, 19 septembrie, la ora 14:00 cu Nunta de aur. De la ora 16:00 curioșii sunt invitați să ia parte la Parada Oktoberfest, după care, de la orele 17:00, la Festivitatea de deschidere – cepul butoiul cu bere. În aceeași zi, de la orele 18:00, va concerta Lia Taburcean, iar de la orele 19:00, Formația Musik Ministerium.

Vineri, manifestările încep de la orele 16:00, cu Formația Rekord și Călin Brăteanu. Pe scenă vor urca, de la orele 18:00, Ză Band, iar de la orele 19:00 – Formația Musik ­Mi­nisterium. Tot vineri, însă începând cu orele 23:00, va avea loc și Balul Gospodarilor, la Hanul Vânătorului.

Sâmbătă, cei ce vor să ia parte la eveniment se vor putea bucura, începând cu orele 13:00, de demonstrațiile făcute de Strongman ce se vor desfășura în zona patinoarului. În fața publicului dornic de petrecere va fi, începând cu orele 15:00, Călin Brăteanu și formația Rekord. De la 17:00, Formația Musik Ministerium, iar de la 19:00 vor evolua Miki și Live Band. Tot sâmbătă, însă de la orele 20:00, va avea loc mult așteptatul Concurs „Miss Oktoberfest” apoi din nou Formația Musik Ministerium va urca pe scenă de la orele 21:00.

Duminică, începând cu orele 13:00, artiști locali (Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, Angelica Flutur și Alexandru Brădățan) vor încânta publicul cu melodii populare iar de la orele 17:00, pe scenă vor urca cei de la Musik Ministerium. De la 19:00 va avea loc „Regele Oktoberfest”, iar de la orele 20:00, pe scenă vor urca Miki și Liveband. Seara va fi încheiată tot de Musik Ministerium.

„Oktoberfest în Est” – singura de acest nivel, organizată într-un oraș mic, de provincie – este pregătit după modelul uneia din cele mai mari serbări populare din lume – Oktoberfest care a avut loc pentru prima dată în anul 1810, în München, mai târziu fiind preluată și de alte orașe din Germania. Odată cu trecerea timpului, Oktoberfest a fost preluat și de țări de pe alte continente, între care mSUA, Canada, Brazilia, China, Australia, Thailanda etc. (D.P.)

 

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …