Thursday , April 25 2024

Avarie după avarie la Rădăuți, mii de locuitori vor sta fără căldură până pe 17 ianuarie

În plină iarnă, o revizie a circuitului de energie termică din municipiul Rădăuți le mai lipsea miilor de abonați la sistemul centralizat din localitate. Şi totuși, responsabilii de la SC Servicii Comunale Rădăuți SA și-au luat inima în dinți și s-au gândit că ar fi bine să facă, totuși, o intervenție care să afecteze cam tot orașul. Asta, desigur, după ce cu vreo două zile în urmă mai făcuseră alta care a afectat o parte din oraș. Potrivit unui anunț postat pe ­pa­gina de internet a societății respective, reparațiile vor fi realizate între 14 și 17 ianuarie. Asta deși există rădăuțeni – unii dintre aceștia fiind părinți ai unor copii mici – care susțin, pe rețelele de socializare, că nu au căldură și apă caldă încă de duminică, 13 ­ia­­nuarie.

Nu este exclus ca avaria din seara de sâmbătă, 12 ianuarie – care a avut legătură cu un singur punct termic – și care nu a fost remediată până pe data de 14, când deja era anunțat (încă de pe data de 11 ianuarie) că va fi sistată furnizarea apei calde și căldurii în tot orașul, să fi creat confuzie prin­tre rădăuțenii oricum ne­mulțumiți de lipsa acestor servicii de mare importanță în timp de iarnă.

De fapt, vestea proastă este că în vreme ce avaria survenită în sistemul centralizat de încălzire (conducta din str. Mihai Viteazul, zona ABC) necesită remedieri în intervalul 14 – 17 ianuarie, unii rădăuțeni au fost nevoiți să rabde de frig încă de pe 13, ca urmare a unei avarii din seara zilei de 12 ia­nuarie, în zona punctului termic 1.

Teoretic, avaria de sâmbătă seară, din jurul orei 20.00 a fost remediată până la ora 23.00. Practic, serviciile de furnizare a apei calde și căldurii nu au fost reluate cores­punzător, dovadă valul de ne­mulțumiri. (D.P.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

One comment

  1. Cetatean din Mihai Viteazu

    Cordiale saluturi, cinstite scriitorule!
    Ma bucur ca pana dumneavoastra a semnalat un aspect atat de important pentru targul asta în care nu se face nimic pentru cetatean. Problema cu atitudinea Serviciilor Comunale fata de cetatean este veche, antica si de demult la fel cum este problema numita ACET. Daca indraznesti sa suni la aceste institutii pentru a semnala diverse probleme ti se ridica parul in cap in legatura cu modul in care ti se raspunde si se incearca a rezolva problema. Dar fata de alte dati avaria nu a tinut mult si ma gandesc ca datorita scrierii dumneavoastra nu vor indrazni sa isi bata joc de radauteni.
    Inca un aspect de remarcat si pe care il propune pentru discutie: acordarea de prioritate la trecerile de pietoni si transformarea acestora in locuri de parcare. Este un subiect care merita investigat:
    Felicitari pentru articol!