Aurel Olărean și fostul secretar al Primăriei Rădăuți, judecați pe fond într-un nou dosar

11/07/16 ora:8:40am

Decizia a fost luată zilele trecute de Tribunalul Suceava n ei vor fi judecați pentru abuz în serviciu, dosarul ieșind din camera preliminară. Dosarul vizează decizii luate de Olărean și Herghelegiu împotriva unor angajați ai Primăriei Rădăuți, în vremea în care cei doi conduceau destinele orașului n printre cei vizați de acțiunile lui Olărean și Herghelegiu se numără și fosta contabilă șefă a Primăriei, Marinela Mironescu

 Aurel olarean septembrie 2013 [800x600]

Judecătorii Tribunalului Suceava au dispus începerea judecății în dosarul 453/P/2012, cu privire la Aurel Olărean, fost primar al municipiului Rădăuți, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, și la Haralambie Herghelegiu, trimis  de asemenea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Sentința a rămas definitivă, fiind pronunțată de data de 27 iunie a.c., în Cameră de Consiliu, fiind făcută publică ulterior pe Portalul Instanțelor de Judecată.

Pe scurt, instanța a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de Haralambie Herghelegiu, împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Rădăuți, admite contestația formulată de Aurel Olărean împotriva aceleiași încheieri. S-a desființat în totalitate o încheiere a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Rădăuți și, în rejudecare, a dispus admiterea excepției nulității absolute a probelor administrate în perioada 04.11.2014-06.05.2015 invocată de inculpatul Olărean Aurel și, pe cale de consecință, urmează a se exclude din materialul probator declarațiile mai multor martori.  S-au respins celelalte cereri și excepții invocate de Aurel Olărean. S-a constatat că cererile invocate de Haralambie Herghelegiu, fostul secretar al Primăriei Rădăuți de pe vremea lui Aurel Olărean, sunt apărări pe fondul cauzei.  S-a constatat de asemenea legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 453/P/2012 din 06.01.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală în aceeași cauză. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, trebuind să comunice judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Suceava dacă menține dispoziția de trimitere în judecată sau dacă solicită restituirea cauzei, a apreciat, cum am arătat deja, că nu există nicio obiecție în ceea ce privește trimiterea în judecată, în condițiile date, a lui Aurel Olărean și Harambie Herghelegiu. De menționat că printre cei vizați de acțiunile celor doi a fost și fosta contabilă șefă a Primăriei, Marinela Mironescu, precum  și fostul viceprimar Simion Sticleț, acum consilier județean.

 Una rece, una caldă în dosarele lui Aurel Olărean

Această veste proastă vine după ce fostul primar al municipiului Rădăuți tocmai obținuse un loc în Consiliul Local al orașului după alegerile din 5 iunie a.c., iar Curtea de Apel Cluj, unde este judecat în celebrul dosar de corupție  alături de fostul procuror Dumitru Dîmbu, de foștii judecători Bogdan Bărbuță și Daniela Prandea, alături de omul de afaceri rădăuțean Constantin Babiuc și alți inculpați de mai mică anvergură, parte din aceștia decedați între timp, a decis restituirea dosarului vechi de peste doi ani la procurorii anticorupție. Mai mult, Curtea de Apel Cluj a dispus, în cadrul aceluiași dosar, o măsură mai permisivă față de fostul primar, nou consilier municipal ales Aurel Olărean, de a i se permite întâlniri cu angajații Primăriei și cu colegii săi din  Consiliul Local Rădăuți.

Ca atare, Curtea de Apel Cluj a admis vineri, 17 iunie, cererea formulată de Aurel Olărean, primul ales pe lista de consilieri locali ai Partidului Mișcarea Populară (PMP), de a i se permite participarea la ședințele de Consiliu Local rădăuțean, de a intra în contact cu angajații Primăriei Rădăuți și cu foștii consilieri locali care au obținut un nou mandat.

Astfel, Aurel Olărean a putut participa la ședința de constituire a Consiliului Local Rădăuți în care a devenit membru având acceptul să participe și la celelalte ședințe de CL rădăuțean.

 Serios ori de paradă, Olărean vrea să vândă tot ce are în Rădăuți și să plece

Pe de altă parte, însă, fostul primar al municipiului Rădăuți nu își mai dorește să redevină edilul șef al orașului pe care l-a condus în cele două mandate și jumătate. Cum am arătat deja în paginile ziarului “Obiectiv de Suceava”, Aurel Olărean, om de afaceri înainte de toate, a decis să își scoată la vânzare proprietățile. In mediul neoficial al afacerilor imobiliare din Rădăuți și din zonă au fost introduse ca oferte de vânzare restaurantul “Insula”, din incinta parcului “Alexandru Sahia” din orașul Rădăuți, Abatorul “Apollo” SRL, SC Bucovina TEX SA – firma de suflet a familiei Olărean -, un hotel cu ceva mai mult de 10 camere construit lângă hotelul Gerald’s aparținând austriecilor de la Schweighofer, o cabană de la Horodnic de Sus, dar chiar și vila în care locuiește familia Olărean din municipiul Rădăuți. Pentru proprietățile de la Rădăuți și din împrejurimi, Aurel Olărean  ar putea obține, cu banii jos, maximum două milioane de euro, posibil nu cu mult peste 1,5 milioane de euro. Nu prea sunt, în acest moment, doritori să achiziționeze proprietățile lui Aurel Olărean, așa cum și-ar dori poate în acest moment fostul edil șef la municipiului Rădăuți.

Consecințele recentei decizii a Tribunalului Suceava sunt previzibile: dacă acest dosar se va solda cu o condamnare, ar putea reprezenta un final de carieră politică pentru Aurel Olărean. El are pe rol și alte dosare cu conotații penale, unul dintre acestea fiind deja prezentat în detaliu de doi ani încoace. (Neculai ROSCA)