Friday , April 26 2024

Asociaţia Căutătorilor de tezaure din România susţine că a descoperit o cetate dacică în judeţul Suceava

Preşedintele asociaţiei, Gheorghe Poenaru, susţine că echipa sa de cercetători a reuşit să descopere în zona de munte a judeţului Suceava o cetate dacică, care este foarte bine conservată. El a mai precizat că săpăturile ar putea fi începute cel târziu în iunie 2015

detectoare [800x600]


Asociaţia “Căutătorilor de tezaure din România” este pe cale de a face una dintre cele mai mari descoperiri de pe raza judeţului Suceava. Preşedintele acesteia, arheologul Gheorghe Poenaru, povesteşte că “eram în deplasare spre Bistriţa Năsăud când ne-am oprit pentru un popas în zona de munte a judeţului Suceava. Eram la marginea pădurii şi examinând relieful terenului din zonă mi s-a părut ceva suspect în vârful unui deal. M-am urcat în maşină şi m-am îndreptat spre acel deal. In urma cercetării făcute la faţa locului, o zonă care este foarte împădurită, după o scanare magnetică realizată în adâncime, am dat de această cetate dacică care este foarte bine conservată”.
Acesta a mai explicat că deocamdată nu se pot face mai multe cercetări din zonă deoarece este nevoie de unele aprobări, însă a preconizat că săpăturile ar putea fi începute cel puţin în luna iunie a acestui an. Poenaru nu a oferit indicii mai precise despre descoperirea sa, încercând astfel să protejeze respectivul obiectiv de asaltul curioşilor şi al vânătorilor de comori.
Detectoarele de metale dar şi alte mijloace tehnice, pe care deţin “căutătorii de tezaure”, au dus anul trecut la descoperiri arheologice importante pe teritoriul judeţului nostru. In toamna anului trecut, “Obiectiv de Suceava” arăta cum aceste detectoare de metale purtate de căutătorii de comori îşi fac bine treaba, în ciuda arheologilor care au ajuns să le invidieze ritmul în care astfel se fac descoperiri arheologice de răsunet în spaţiul public. Doi fraţi din Pătrăuţi şi-au adus în luna octombrie a anului 2014 un nou obol cuvenit tezaurului local, cu două monede romane – un dinar Marcus Aurelius descoperit la Pătrăuţi şi un alt dinar Antonius Pius, găsite la Brăieşti – Cornu Luncii. Acestea ar proveni din secolele II-III, era noastră având o concentraţie de argint de 75-80%, superioară concentraţiei din cele aproximativ 500 monede, tetradrahme greceşti datând din secolul III înainte de Hristos descoperite în vara anului trecut la Cacica, prin aceleaşi mijloace moderne – detector de metale, unde concentraţia argintului în monede este de 60%, dar inferioară monedelor bătute în vremea împăratului Traian – sfârşitul secolului I, începutul secolului II era noastră, care aveau în compoziţie 95% argint.
Istoricii şi arheologii suceveni au readus cu prilejul descopeririilor de anul trecut în memoria colectivă locală faptul că în zona noastră trăiau acum aproape 2000 de ani “dacii liberi”, neincluşi în imperiul roman iar aceste descoperiri noi, chiar dacă sunt făcute de persoane care şi-au constituit un hobby din a cutreiera plaiurile sucevene împingând detectorul de metale, atestă totuşi faptul că a existat o legătură strânsă între populaţia din interiorul imperiului şi cea din afara ei, inclusiv pe linie comercială.
Anul trecut, cu aceleaşi detectoare de metale au mai fost descoperite, la Botoşăniţa Mare, comuna Calafindeşti, monede şi fragmente de monedă de o jumătate de “gros”, cercei şi fragmente dintr-un inel alte piese de podoabă, datănd din vremea lui Stefan cel Mare.
Un obiect inedit, a fost găsit cu detectorul de metale la Pătrăuţi, un “dreider”, pe româneşte prâsnel sau titirez, o jucărie evreiască din argint datând din secolele XVI-XVII. Trebuie spus că hobby-ul arheologie poate aduce şi un profit, în condiţiile în care legislaţia în domeniu stabileşte că descoperitorii de comori primesc 30% din valoarea estimată a pieselor, iar dacă acestea sunt considerate obiecte de mare valoare, mai pot încasa încă un bonus de 10%.
Una peste alta, cei 30 de deţinători de detectoare de metale atestaţi din judeţul nostru sunt apreciaţi şi pentru o componentă mai pragmatică a îndeletnicirii lor. In căutarea comorilor, aceştia dau de multe ori peste piese de artilerie neexplodate datând din primul şi al doilea război mondial, de fiecare dată ofiţerii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă fiind chemaţi să le ridice şi să le distrugă, emininându-se astfel un risc real pentru comunitatea civilă din zonele unde se descoperă astfel de vestigii mai puţin aducătoare de venit. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …