Friday , April 19 2024

Aproximativ 250 de suplinitori au obținut catedre în urma promovării concursului la nivelul județului Suceava

Pentru posturile de suplinitori calificați s-au înscris 348 candidați, cei mai mulți vizând catedrele pentru învățătoare, educatoare, educație fizică și limba română, însă jumătate dintre ei au absentat la testarea județeană. Toți cei 82 de candidați prezenți la concursul pentru ocuparea posturilor didactice destinate personalului cu studii necorespunzătoare au promovat 

În urma finalizării repartizării pe posturile de suplinitori a candidaților care au promovat concursul organizat la nivel județean s-a încheiat și ultima etapă a mișcării personalului didactic. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Județean (IŞJ) Suceava, Cezar Anuței, nu au mai rămas posturi neocupate din cele scoase la concurs pentru anul școlar 2019-2020. Pentru anul școlar în curs, s-au scos la concurs 77 de posturi titularizabile, 63 în mediul urban și 15 în mediul rural, dintre care 14 pentru învățământul particular și 63 în învățământul de masă. Acestea s-au ocupat la prima repartizare, de către candidații cu note peste 7, iar celelalte câteva sute de candidați care au obținut peste 5 la examenul de titularizare din vară au avut la dispoziție 530 posturi cu o viabilitate mai mică de patru ani, dintre care 301 catedre complete și 229 incomplete, 269 în mediul urban și 261 în mediul rural.

Pentru posturile de suplinitori calificați s-au înscris 348 candidați, cei mai mulți vizând catedrele pentru învățătoare, educatoare, educație fizică și limba română. Dintre aceștia, au absentat 173 de candidați, 2 s-au retras și 15 nu au promovat examenul, cele mai mici note fiind ale celor care au susținut testarea județeană la limba română și limbi moderne. Au fost două note de 10 la disciplina educatoare și una la limba maternă ucraineană, iar cea mai mică notă a fost 1,35, obținută de un candidat care a susținut proba la geografie.

Rezultatele candidaților din cadrul testării județene pentru ocuparea posturilor didactice destinate personalului cu studii necorespunzătoare, respectiv suplinitorii necalificați, arată că toți cei 82 prezenți au promovat. Cea mai mare notă a fost a unui candidat pentru un post de educatoare, care a obținut 9,87, iar cea mai mică a fost 5,33, la aceeași disciplină.

În ședința din 6 septembrie au fost repartizați candidații necalificați pe ultimele 74 de posturi, rezolvându-se astfel toate fracțiunile de normă, pensionările, concediile post-natale și completarea de norme pentru personalul didactic din județ.

Amintim că la examenul de titularizare pentru ocuparea posturilor vacante din învățământul sucevean au participat 657 de candidați, dintre care doar 46,86% au promovat. (Oana NUȚU)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …