Friday , March 29 2024

Aproape 800 de amenzi, date de poliţiştii rutieri în trei zile

politia-rutiera-18 [800x600]


Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu sprijiniţi de lucrători de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat, în perioada 7 – 9 martie 2014, acţiuni tematice pe drumurile publice din judeţ în scopul impunerii unui climat de disciplină în rândul participanţilor la traficul rutier, în vederea depistării conducătorilor auto care încalcă regimul legal de viteză, depăşesc neregulamentar şi conduc autovehicule pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice. Astfel, au fost aplicate 784 de sancţiuni în valoare totală de 164.005 lei, din care 459 pentru viteză, au fost constatate şapte infracţiuni, au fost reţinute 28 de permise de conducere, iar 13 certificate de înmatriculare au fost retrase.
O şoferiţă de 34 de ani, din municipiul Vatra Dornei, a condus maşina pe DN 17, pe strada Argestru, din localitate, cu viteza de 101 km/h. Poliţiştii au amendat-o pe femeie şi i-au reţinut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.
In cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 441 de şoferi. (C.Z.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …