Friday , March 29 2024

Aproape 23.000 de lei, furaţi din casa unei bătrâne din Suceava

bani

Două vânzătoare ambulante de produse pentru curăţenie au intrat în casa unei sucevence de 82 de ani, iar din interior au furat 19.335 de lei şi 810 euro
Poliţia municipiului Suceava a primit o reclamaţie prin 112, în data de 5 iunie 2014, la ora 21.23, cum că în jurul orei 15.30, două femei au furat din apartamentul unei bătrâne de 82 de ani din localitate, o sumă de bani. Din cercetările poliţiştilor, a reieşit faptul că în data de 5 iunie a.c., în jurul orei 15.30, la domiciliul victimei au venit două individe necunoscute cu mai multe produse pentru curăţenie, ocazie cu care, după ce i-au distras atenţia, cele două femei au plecat din apartament, spunându-i că vor reveni a doua zi cu produsele comandate. Ulterior, în jurul orei 19.00, reclamanta a observat că din locuinţă i-au fost furaţi 19.335 de lei şi 810 euro. Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru prinderea autoarelor şi recuperarea prejudiciului. (C.Z.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …