Thursday , April 25 2024

Aproape 2.000 de persoane au participat la Bursa generală a locurilor de muncă în Suceava, Fălticeni, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc

bursa [800x600]


Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava a organizat în data de 25 aprilie 2014 o Bursă generală a locurilor de muncă, în Suceava, Rădăuţi, Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc. La nivelul judeţului au fost 537 de locuri vacante de muncă, oferite de către 106 agenţi economici, chiar dacă la începutul săptămânii doar 82 de posibili angajatori şi-au confirmat prezenţa. “Am contactat în vederea organizării Bursei locurilor de muncă, 351 de agenţi economici, dar şi-au anunţat participarea doar 82 pentru ca în final să fie prezenţi 106”, am aflat de la inspector Anca Capverde, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Suceava. Agenţii economici care s-au prezentat la Bursă au avut 537 de locuri de muncă libere, dintre care doar 26 de locuri de muncă s-au adresat celor care au absolvit o universitate. La nivelul întregului judeţ au fost prezente 1.751 de persoane participante, dintre care doar 42 au fost încadrate pe loc, iar alte 659 de persoane au fost selectate pentru interviu în vederea angajării. Pentru zona Sucevei au fost contactaţi 149 de agenţi economici, dar au răspuns invitaţiei doar 33. Aceştia au pus la dispoziţia celor care sunt în căutarea unui loc de muncă, un număr de 251 de posturi dintre care doar 18 au fost pentru persoanele cu studii superioare. La Suceava au fost prezente la Bursa generală a locurilor de muncă 862 de persoane, dintre care 391 au fost selectate în vederea angajării şi doar cinci persoane au fost încadrate pe loc. In Fălticeni, din 56 de agenţi economici contactaţi, au fost prezenţi doar 25 cu un număr de 125 de locuri de muncă disponibile, iar 121 au fost pentru persoanele cu studii medii. In vederea ocupării acestor locuri de muncă, s-au prezentat 214 persoane. Nouă dintre acestea au fost angajate, iar 112 au fost selectate pentru susţinerea unui interviu mai amplu în vederea încadrării. Pentru zona Rădăuţi, conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava a contactat un număr de 58 de agenţi economici, iar 16 dintre ei au participat la eveniment. Aceştia au oferit 105 locuri de muncă, dintre care doar unul s-a adresat persoanelor cu studii superioare. La Rădăuţi au fost prezente 548 de persoane în căutarea unui loc de muncă dar doar şapte au avut norocul de a fi încadrete pe loc. Alte 89 de persoane au fost selectate în vederea angajării. In zona Câmpulung Moldovenesc au fost 56 de locuri de muncă oferite de către 32 de agenţi economici participanţi la Bursă. Doar trei locuri de muncă au fost pentru absolvenţii de învăţământ superior. In această zonă s-au prezentat 127 de persoane, iar 21 au fost încadrate pe loc. Alte 67 de persoane au fost selectate de către agenţii economici în vederea angajării.
“Cele mai ofertante domenii de activitate la acest moment adresate solicitanţilor cu studii medii sunt construcţiile, comerţul şi serviciile hoteliere sau de alimentaţie publică, aflate în plin sezon de reluare a activităţilor. Meseriile cele mai căutate în aceste ramuri economice sunt constructorii de structuri, dulgherii, mecanicii de utilaje, instalatorii, bucătarii, ospătarii, manichiuriştii şi frizerii. Domeniile de activitate care au solicitat specializări cu studii superioare sunt activităţile profesionale şi ştiinţifice, prelucrarea lemnului, fabricarea de maşini şi utilaje, activităţile de difuzare şi transmitere de programe, activităţi de asigurări şi telecomunicaţii. Ocupaţiile solicitate în aceste domenii sunt programator, inginer mecanic, economist, specialist în domeniul securităţii muncii, consultant financiar”, a continuat inspector Anca Capverde, purtător de cuvânt în cadrul AJOFM Suceava.
Pentru zona Rădăuţi, Bursa generală a locurilor de muncă s-a desfăşurat la sediul Casei Germane din Rădăuţi iar pentru Fălticeni şi Câmpulung Moldovenesc, evenimentul a avut loc la sediile agenţiilor locale, în timp ce sucevenii s-au adunat la Iulius Mall Suceava. “Menţionăm că după ce se vor finaliza interviurile angajatorilor cu persoanele selectate, la o lună de la închiderea Bursei, vom publica datele finale referitoare la statistica ocupării. Alături de locurile vacante, participanţii au consultat ofertele de formare profesională ale formatorilor autorizaţi din Suceava, putând opta pentru calificări complementare celor pe care le oferă agenţia noastră. Intr-o perspectivă la nivel naţional, derularea evenimentului simular în judeţele Dolj, Buzău, Giurgiu, Gorj, Iaşi, Ilfov şi Maramureş a condus la înregistrarea unui număr mediu de 65 de angajatori participanţi, care au oferit în medie 683 de locuri de muncă şi au selectat pentru interviu un număr mediu de 552 de persoane”, a încheiat inspector Anca Capverde. (Cristina RUSTI)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …