Thursday , March 28 2024

Aproape 1.200 de suceveni au fost diagnosticați anul trecut cu varicelă

Majoritatea cazurilor s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci și nouă ani. In cursul anului 2015 au fost raportate de către medicii de familie și peste 150 de cazuri într-o lună  

medic

Peste 1.150 de suceveni au ajuns în cursul anului trecut la medic după ce s-au îmbolnăvit de varicelă. Mai exact, au fost diagnosticate cu această infecție 1.155 de persoane, majoritatea cazurilor înregistrându-se în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci și nouă ani. Cel mai mare focar de varicelă a fost înregistrat la Scoala Gimnazială nr. 6 din municipiul Suceava, unde anul trecut au fost diagnosticați cu varicelă, 31 de copii. Varicela sau vărsatul de vânt este o boală foarte contagioasă și este frecventă la copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. Primele semne ale bolii sunt febra de peste 38 de grade, starea de oboseală și durerile musculare, apetit diminuat, dureri de gât și inflamația gâtului. Tot mai mulți copii și adulți ajung lunar la cabinetele medicilor de familie cu simptome de varicelă, iar cadrele medicale trag un semnal de alarmă, menționând că mai ales la adulți, această infecție poate avea forme severe, putând duce chiar la pneumonie sau encefalilă. Afecțiunea se transmite foarte ușor de la adult la copil. Varicela este una dintre cele mai frecvente boli infecto-contagioase care cauzează erupție. Varicela apare pe tot parcursul anului, întalnindu-se mai frecvent iarna și primăvara. Primele semne sunt de obicei ușoare la copii, dar la adulți pot fi severe. Aceste semne persistă pe toată perioada bolii. După primele două zile de la apariția primelor semne de boală, apar erupții. Perioada de incubație, care durează de la expunerea la virusul varicelei până la apariția semnelor de boală, este de obicei între 14-16 zile dar poate fi cuprinsă și între 10-21 zile. Medicii din rețeaua de medicină școlară atrag atenția asupra acestei situații, și menționează că un copil infectat nu trebuie să se întoarcă în colectivitate pentru aproximativ două săptămâni. In cursul anului 2014, s-au înregistrat în medie câte 90 de cazuri lunar, iar în 2015 au fost raportate și câte 150 de cazuri într-o singură lună, după cum reiese din datele statistice furnizate de către conducerea Direcției de Sănătate Publică Suceava. Din același raport reiese că această infecție face din ce în ce mai multe victime de la an la an, pentru că în cursul anului 2014 au fost 1.098 de suceveni diagnosticați cu varicelă iar în 2015, numărul pacienților a crescut la 1.155 de cazuri. Este vaccin împotriva varicelei dar nu este inclus în Programul național de imunizări deci nu se poate face gratuit. Părinții care doresc să-și imunizeze copiii împotriva varicelei, trebuie să procure acest vaccin din farmacii, vaccinarea fiind singura modalitate eficientă prin care această boală deosebit de contagioasă poate fi prevenită. Valoarea unui astfel de vaccin este de aproximativ 200 de lei. (Cristina RUSTI)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …