Saturday , April 20 2024

Aparatură fitness, în două parcuri din municipiul Suceava

aparate fitness burdujeni -1 [800x600]


Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a informat că două parcuri din municipiul reşedinţă de judeţ vor fi dotate cu aparate pentru fitness. Astfel încât sucevenii vor face mişcare în aer liber în parcul din Areni şi în cel din Burdujeni. Decizia de a dota cele două parcuri cu aparatură pentru fitness aparţine Primăriei municipiului Suceava care va cheltui suma de 30.000 de lei. Ion Lungu a declarat că aceste dotări sunt răspunsul la solicitările făcute de sucevenii dornici să facă mişcare în aer liber, gratuit. Primarul municipalităţii sucevene precizat că în parcul din Burdujeni aparatele sunt în curs de montare, fiind funcţionale începând cu acest week-end. Conform proiectului, în parcul din Burdujeni vor fi montate şase aparate şi şapte în parcul din Areni. “Primul set, de şase module, este adus în Burdujeni şi se montează deja, iar până la sfârşitul săptămânii sucevenii doritori, pot face mişcare acolo. In parcul Areni vor fi montate şapte module, unul fiind destinat persoanelor cu handicap”, a declarat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
Totodată, edilul şef al municipalităţii sucevene a ţinut să facă un apel către cetăţenii municipiului Suceava, în ceea ce priveşte păstrare aparaturii. “Fac un apel către suceveni să păstreze aparatele, noi le vom supraveghea cu Poliţia Locală, care va face patrule, însă nu putem pune un poliţist local la fiecare aparat”, a spus primarul Ion Lungu.
Tot de la bugetul local, potrivit declaraţiilor primarului Lungu, vor fi amenajate în acest an şi şase locuri de joacă. “Vom amenaja şase locuri de joacă, în momentul de faţă se fac ultimele studii în vederea achiziţiei dotărilor”, a declarat Ion Lungu. (I.G.N.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

2 comments

  1. Locuri de muncă dacă ar fi nu ar mai trebui feetnes.Creați locuri de muncă și totul ar fi perfect.Nu mai încurajați NEMUNCA!!!
    UN ORAȘ DE ASISTAȚI SOCIALI,PENSIONARI ȘI BUGETARI!

  2. Sunt curios cat or sa reziste aceste aparate de fitness, mai ales cele din Burdujeni.