Sunday , April 28 2024

Anul trecut, Holzindustrie a luat de la Direcţia Silvică Suceava mai puţin de 10% din volumul total de lemn comercializat de către aceasta

Holzindustrie Schweighofer susţine, ca reacţie la protestul forestierilor organizat luni la Suceava, că grupul nu poate avea un impact semnificativ asupra aprovizionării firmelor locale cu materie primă întrucât achiziţionează volume reduse de la Direcţia Silvică Suceava şi cantităţi mari din import

 exploatare lemn


In urma protestelor forestierilor care au avut loc luni în Suceava, Holzindustrie Schweighofer a emis un comunicat de presă  în care face unele precizări legate de mesajele unor protestatari. Redăm în continuare comunicatul respectiv:
“Cu privire la informaţiile prezentate în articolul publicat de OBIECTIV care prezenta protestele din Suceava care au vizat modul în care sunt stabilite preţurile la licitaţiile pentru masă lemnoasă, dorim să facem următoarele precizări legate de mesajele unor protestatari:
Considerăm că asocierea numelui Holzindustrie Schweighofer cu aceste proteste reprezintă un atac nejustificat la adresa companiei noastre, cu scopul de a deturna atenţia de la problemele reale ale sectorului forestier.
Ne distanţăm de orice acuzaţii privind un aşa-zis impact asupra aprovizionării firmelor locale cu materie primă, deoarece volumul achiziţionat de către Holzindustrie Schweighofer de la Direcţia Silvică Suceava este unul foarte mic. Astfel, la nivelul anului trecut, am achiziţionat de la RNP – Romsilva – Direcţia Silvică Suceava mai puţin de 10% din volumul total comercializat de către aceasta, restul de peste 90% rămânând disponibil pentru celelalte firme participante la licitaţii.  Precizăm că, în contextul scăderii volumului de masă lemnoasă pusă pe piaţă, compania noastră a achiziţionat volume importante de lemn din import. Holzindustrie Schweighofer este cel mai mare importator de buştean atât din judeţul Suceava, cât şi din România. În anul 2015, compania a cumpărat doar pentru fabrica din Rădăuţi aproape un milion m3 de buştean din ţări precum Lituania, Polonia, Ucraina, Belarus şi Rusia. Acest lemn este ulterior prelucrat în ţară, cu forţă de muncă locală, astfel că i se adaugă plus valoare şi generează sume importante pentru bugetul local şi cel al statului român sub formă de taxe şi impozite. Mai mult decât atât, începând cu sfârşitul anului trecut, firma noastră a importat patru trenuri de cherestea din Germania, pe care o prelucrăm în România, oferind valoare adăugată fiecărui metru cub prelucrat.
Precizăm, de asemenea, că suntem unul dintre cei mai importanţi angajatori ai judeţului Suceava, cu peste 900 de persoane care lucrează în fabrica de cherestea de la Rădăuţi şi în fabrica de panouri din lemn masiv de la Siret. În plus, susţinem indirect activitatea a altor peste 10.000 de persoane care lucrează pentru cei peste 2.000 de colaboratori ai fabricilor noastre din judeţul Suceava. Holzindustrie Schweighofer este parte a Grupului Schweighofer şi îşi are originile într-o afacere de familie austriacă, cu peste 400 de ani de experienţă în industria de prelucrare a lemnului. În prezent, Grupul este lider în industria de prelucrare a lemnului din Europa, având activităţi şi în producţia de vâscoză, producţia de bioenergie, silvicultură şi afaceri imobiliare.
Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeş. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea – la Rădăuţi şi Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret şi una de panel la Comăneşti, generând peste 3.000 de locuri de muncă direct în aceste locaţii şi mai mult de 10.000 de locuri de muncă indirect, în industrii conexe.
De la intrarea pe piaţa locală şi până în prezent, Holzindustrie Schweighofer a investit 778 milioane de euro în România, iar în ultimii patru ani a contribuit la bugetul statului cu peste 100 milioane de euro. Profitul realizat de către companie timp de 10 ani este reinvestit în România, generând în fiecare an noi locuri de muncă. Compania Holzindustrie Schweighofer importă anual din ţările vecine peste un milion m3 lemn sub formă de buştean pentru care plăteşte taxe (peste 40 milioane lei), în timp ce din România pleacă în fiecare an, cu precădere în Extremul Orient, aproximativ 400.000 m3 lemn sub formă de buştean neprelucrat”.

Vezi si

CE Szeged. Canotorii suceveni Florin Arteni și Florin Lehaci, argint european la dublu rame. Ancuța Bodnar, doar bronz alături de Simona Radiș la dublu vâsle

Campioanele olimpice en titre la dublu vâsle feminin, suceveanca Ancuţa Bodnar şi botoșăneanca Simona Radiş, …