Tuesday , April 23 2024

Anul acesta, acțiunile organizate de Direcția Silvică Suceava în cadrul “Lunii Plantării Arborilor” se adresează în special tinerilor

Incepând de săptămâna trecută, în cadrul “Lunii Plantării Arborilor”, silvicultorii suceveni organizează o serie de acțiuni vizând cultivarea sentimentelor de iubire și respect față de pădure. “Sperăm că tinerii de azi vor include în rândul iubirilor definitive și dragostea, respectul pentru codru, pentru natură în general”, spune directorul Direcției Silvice Suceava, ing. Sorin Ciobanu. Direcția Silvică Suceava va regenera în această primăvară 1.670 de hectare în fondul forestier de stat și va efectua lucrări de completări pe 159 de hectare, urmând să planteze 5,6 milioane de puieți forestieri  

Direcția Silvică Suceava admi­nistrează cel mai întins și mai valoros fond forestier din țară. Resursa regene­rabilă reprezentată de pădurile Bucovinei a fost și  este unul dintre cele mai importante avantaje pentru economia județului Suceava, pentru locuitorii acestuia, fiind totodată și, implicit,  temelia contribuției substanțiale adusă de  direcția silvică suceveană în îndeplinirea criteriilor de performanță ale R.N.P . – Romsilva. Altfel spus, în plan economic, ecologic și social strict județean, Direcția Silvică Suceava a rămas, până azi  una din cele mai mari, stabile și eficiente unități productive sucevene.

Totodată, la nivel național, în cadrul administrativ reprezentat de R.N.P. -Romsilva, asigurăm un salutar suport financiar, dar și în material săditor, inclusiv pentru refacerea și dezvoltarea fondului forestier în acele zone ale țării care sunt, din diferite motive, mai sărace în păduri. Putem astfel spune că unitatea noastră  are nu numai deosebite rezultate productive, financiare, ci și-a  dovedit cu o consecvență  unanim recunoscută vocația de creator de mediu, de generator de sănatate și securitate ecologică pentru întreaga țară. Pe de altă parte, silvicultura ca profesie și vocație, dar și iubirea,respectul pentru pădure manifestate, în general, de toți cei trăitori în Bucovina sunt realități incontestabile ce se bazează pe tradiții va­-loroase și respectate din generație în generație.

Fără a abuza de cifre, însuși faptul că noi administrăm, prin cele 24 de ocoale silvice, peste trei sferturi din suprafața împădurită a județului –  ce totalizează peste 440.000 de hectare și reprezintă 7% din fondul forestier național – este în măsură să dovedească marea responsabilitate cu care suntem investiți, dar și numeroasele provocări, probleme care se ridică zilnic în fața corpului silvic, cel chemat să apere și să cultive, în folosul generațiilor viitoare, o asemenea avuție. Una jinduită, după cum știm, de mulți și feluriți “neprieteni.”

Într-o broșură azi uitată, inginerul silvic Victor Precup –  încerca să-și explice și să explice – în 1933 –  mândrilor beneficiari  ai pășunilor și pădurilor foste grănicerești de ce e neapărat ca ei să-și cultive, exploateze și regenereze cu multă chibzuință avuția. Începând cu actul elementar, cel de a scoate caprele din pădure! Constatarea și implicit povața demnului nostru înaintaș mi se par extrem de actuale, în această perioadă tulbure, una în care confuzia între “dreptul de proprietate” și “obligația de a respecta pădurea” e una aproape totală: “Cine are deci dreptate? Aceia care vă sfătuiesc să prăpădiți și mai departe pădurile, lăsând în paragină pășunile și să nu faceți nimic pentru urmași? Sau noi, inginerii silvici, cei care vă sfătuim să fiți prevăzători și să nu vă lăsați în greșeala să aveți mult și rău, ci puțin dar bun? Şi, lăsând pădurile să crească așa cum le-a dat bunul Dumnezeu, să vă puneți pe lucru, îmbunătățindu-vă pășunile și făcând din ele adevărate mine de aur, așa cum au făcut și neamurile vrednice din țările muntoase ale Apusului?”. Indirect, am atins, iată și o problemă încă nerezolvată a perioadei actuale – situația pășunilor montane și a zootehniei noastre – a cărei soluționare ar implica automat  și o slăbire a marii presiuni puse din diferite interese, asupra pădurii.

Toate aceste trimiteri și referințe au scopul de a reaminti cititorilor o evidență incontestabilă: omul datorează Pădurii cu mult mai mult decât orgoliul lui “homo sapiens” îi îngăduie să recunoască.

Din cele mai vechi timpuri, pădurea a fost pentru om un ocrotitor și un prie­ten generos. Putem observa că între ființa gânditoare și cea vegetală există asemănări tulburătoare, precum și deosebiri importante. Toate acestea ar trebui să-i îndemne la reflecție și la acțiune responsabilă pe mulți dintre acei care nu au înțeles încă un adevăr esențial: pădurea (adică societatea arborilor, una în multe privințe superioară ca organizare și eficiență societăților omenești ce s-au succedat de-a lungul istoriei) determină nemijlocit destinul, viitorul omenirii. Există, iată, o aproape perfectă asemănare structurală, anatomică între cele două ființe alăturate  – om și arbore – emoționant sintetizată în zicerea folclorică „omule, pomule”. Există însă, cum spuneam, și deosebiri importante între cele două entități și ele nu  sunt – din păcate – în favoarea orgolioasei „ființe gânditoare”. Arborele este o ființă stabilă, solid înrădăcinată, fidelă locului nașterii și dezvoltării ei. O pildă vie, la îndemână, de consecvență, tenacitate și rezistență. Calități exemplar sintetizate de Eminescu, acest neîntrecut iubitor și cântăreț al Codrului: „iar noi locului ne ținem, cum am fost, așa rămânem”. Omul este nu doar în plan fizic o ființă mobilă, mișcătoare („pe pământ rătăcitor”, cum scrie Poetul) ci și una schimbătoare, imprudentă,  nu o dată lipsită de chibzuință și  guvernată de ambiții și de nevoi nu întotdeauna justificate. Caracteristici care au dus, în epoca modernă, la secătuirea resurselor naturale și la degradarea habitatului na­­-tural originar, în cadrul căruia restrîngerea alarmantă a masivelor verzi ale Planetei a devenit azi cea mai dureroasă dovadă.

Am spus toate acestea pentru a înțelege cât datorăm –în plan material, dar mai ales spiritual – arborelui și pădurii, căt de multe mai avem încă de învățat de la aceste ființe ce ne-au precedat și desigur ne vor supraviețui pe Pământ. Omenirea, în integralitatea ei, devine tot mai conștientă de aceste adevăruri și de miza esențială pe care o reprezintă pentru supraviețuirea, sănătatea și bunăstarea ei, salvarea Pădurii planetare. Din acest motiv, în conformitate cu Rezoluția Adunării Generale a O.N.U. din noiembrie 2012, ziua de 21 martie a fiecărui an a fost declarată „Ziua Internațională a Pădurilor”, sens în care, toate statele membre sunt invitate pentru prezentarea și promovarea, în context național, a unor activități concrete privind toate tipurile de pădure.

Grija, efortul pentru asigurarea regenerării fondului forestier administrat de Direcția Silvică Suceava sunt preocupări de căpetenie ale colegilor mei.  Desigur, sintagma consacrată, cea de „campanie de împăduriri” își justifică oarecum rezonanța militară, prin  complexitatea lucrărilor silvice din fiecare primăvară, precum  și prin concentrarea în sezonul renașterii naturii a unor importante eforturi umane, organizatorice, materiale și financiare. Dar implicarea silvicultorilor în activitățile subsumate întemeierii pădurilor viitorului – de la recoltarea și prelucrarea semințelor, la lucrările de finețe din pepiniere și solari etc. –   se desfășoară de-a lungul între­gului an, chiar dacă acestea devin mai vizibile publicului și sunt mai intense în anotimpul în care sevele încep să urce în trupul arborilor. Iar preocupările  pentru întemeierea, prin plantații, de noi păduri sunt mai vechi în Bucovina decât însăși primele forme de administrație silvică întemeiate aici în secolul XVIII. Astfel, prea puțini români știu că Ştefan cel Mare și Sfânt este pe lângă legendarele sale fapte de arme și de credință creștină, autorul unei premiere: întâia împă­durire artificială. Ea s-a realizat în 1497, după victoria împotriva polonezilor la Codrii Cosminului, când trufașii nobili leși căzuți prizonieri au fost puși să are și să semene cu ghindă „dumbrăvile roșii” de la „Botoșani, Cotnari și “de mai gios de Roman”. Această premieră a precedat-o cu mult pe cea atribuită ca o prioritate mondială țarului Petru cel Mare. Ulterior, primele lucrări organizate de împăduriri s-au realizat în Bucovina în anul 1818 în Ocolul Silvic Codrul Voievodesei și au constat din plantații cu puieți de larice, dar abia după 1875 a început o activitate mai susținută în acest sens, soldată și cu înființarea de pepiniere silvice. Astfel, în ultimul pătrar al secolului XIX, se împăduriseră în Bucovina peste 22.000 ha.

Importanța – dar și complexitatea – lucrărilor silvice consacrate asigurării regenerării pădurii a fost judicios relevată de neuitatul Marin Drăcea încă din perioada interbelică: „A împăduri nu înseamnă nici a semăna, nici a planta. Nici „a arunca sămânța”, nici a „vârâ puieții în pământ”. A împăduri înseamnă a crea din ființe vii un nou organism viu, trainic, capabil de a se dezvolta armonic și de a se reproduce – mai târziu – prin propriile sale forțe”.

Şi în acest an, Direcția Silvică Suceava organizează, în cadrul „Lunii plantării arborilor” o serie de acțiuni vizând cultivarea sentimentelor de iubire și respect față de pădure. Acestea sunt adresate îndeosebi tinerilor. Adică celor aflați în etapa opțiunilor esențiale ale vieții, la vârsta primelor iubiri, cum frumos a scris poetul Nicolae Labiș, el însuși îndrăgostit și inspirat de codrii copilăriei sale. Iubiri definitive, între care sperăm că tineretul de azi va include și dragostea, respectul pentru codru, pentru natură în general. Pentru că, așa cum a spus marele silvicultor român Marin Drăcea, pentru a crește și a înflori, pădurea are nevoie în primul rând de roua și de căldura inimii omenești.

Ing. Sorin CIOBANU

Directorul Direcției Silvice Suceava

Direcția Silvică Suceava va planta 5,6 milioane de puieți în această primăvară

“Luna Plantării Arborilor” a debutat pe 15 martie 2019 la Direcția Silvică Suceava prin acțiuni de împădurire la Ocoalele Silvice Pătrăuți și Dolhasca. Direcția Silvică Suceava va regenera în această primăvară 1.670 de hectare în fondul forestier de stat și va efectua lucrări de completări pe 159 de hectare, urmând să planteze 5,6 milioane de puieți forestieri.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva va regenera în acest an 12.615 hectare fond forestier, din care 7.935 de hectare prin regenerări naturale și 4.680 prin lucrări de împăduriri, prin plantare de puieți forestieri, urmând a fi plantați în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și toamnă, peste 27 de milioane de puieți forestieri. Romsilva va investi în acest an 192,48 mi­­-lioane de lei în regenerarea pădurilor de stat. În ultimii cinci ani, în pădurile de stat administrate, Romsilva a regenerat 79.601 de hectare, plantând peste 170 de milioane de puieți forestieri, și a investit în lucrările de regenerare a pădurilor 593 de milioane de lei.

Puieții folosiți la împăduriri provin din pepinierele proprii, Romsilva producând anual aproximativ 50 de milioane de puieți forestieri din 60 de specii, în 9 pepiniere centrale și circa 600 de pepiniere aparținând celor 313 Ocoale Silvice din cadrul celor 41 de Direcții Silvice.

 

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …