Saturday , April 20 2024

ANM a actualizat avertizarea meteo. Suntem sub cod portocaliu de ploi abundente până la ora 23:00

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea meteo emisă vineri şi a emis noi avertizări Cod portocaliu de ploi abundente şi instabilitate atmosferică, pentru 9 judeţe, şi Cod galben pentru 19 judeţe.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 10:00 şi 23:00, local în Moldova, precum şi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali temporar va ploua abundent şi se vor acumula cantităţi de apă de 50 l/mp şi izolat 60-70 l/mp, fiind emis Cod portocaliu pentru judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu.cod porto


ANM precizează că manifestări ale instabilităţii atmosferice vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii mai restrânse şi pentru intervale mai scurte de timp.
Totodată, de sâmbătă, ora 10:00, până duminică, ora 6:00, va fi în vigoare o avertizare Cod galben pentru 19 judeţe (Vaslui, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Harghita, Mureş, Bistriţa Năsăud şi Maramureş).
“În intervalul menţionat, în Moldova, local în Transilvania şi Maramureş, precum şi în jumătatea de nord a Munteniei şi în zona montană a Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi izolat 40 -50 l/mp”, menţionează reprezentanţii ANM.

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …