Thursday , March 28 2024

Ani grei de închisoare pentru sucevenii care au furat sute de mii de euro din conturile clienţilor unei bănci

Curtea de Apel Bacau a dat soluţia finală în cazul celor 18 suceveni care au fost trimişi în judecată în 2011pentru că au sustras peste 300.000 de euro din mai multe conturi bancare. Capul grupării, Ovidiu Stelian Năstase a fost condamnat la 10 ani de închisoare, iar funcţionarul bancar Adrian Pâslaru s-a ales cu 8 ani de detenţie. Indivizii au utilizat datele confidenţiale legate de conturile unor clienţi ai băncii la care lucra Pâslaru, persoane cu acte de identitate false prezentându-se în numele titularilor de cont, la alte sucursale bancare, în vederea retragerilor efective de numerar sau a obţinerii digipass-urilor aferente conturilor, în vederea efectuării transferurilor ulterioare de numerar, într-un cont deschis la dispoziţia membrilor grupării 

bani la banca [800x600]


Curtea de Apel Bacău a dat o soluţie finală în dosarul grupării formate din mai mulţi suceveni, care au golit mai multe conturi bancare. Ovidiu Stelian Năstase, de 41 de ani, din municipiul Suceava, a primit 10 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, „instigare la accesarea neautorizată a unor sisteme informatice în formă continuată”, „instigare la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată”, „instigare la fals în declaraţii în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică în formă continuată”, „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”, „spălare de bani”, Cezar Romus Negriuc, de 44 de ani, din Ipoteşti, s-a ales cu şapte ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de „constituire a unui grup infracţional organizat”, „instigare la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, „complicitate la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată”, „complicitate la fals în declaraţii în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică în formă continuată”, „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată”, „complicitate la spălare de bani”, Adrian Pâslaru, de 31 de ani, din Suceava, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat”, „efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată”, „complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată”, „accesarea neautorizată a unor sisteme informatice în formă continuată”, „abuz în serviciu în formă continuată”, Mihai Ilie, de 45 de ani, din Suceava şi Tamara Dumitriţa Popinciuc, de 25 de ani, din Suceava, au primit câte un an şi 10 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru „aderare la un grup infracţional organizat”, „instigare la înşelăciune în formă continuată”, „instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, în formă continuată, Gheorghiţă Piţiliga, de 29 de ani, din comuna Pipirig, judeţul Neamţ, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru „aderare la un grup infracţional organizat”, „ complicitate la fals în declaraţii în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică în formă continuată”, „complicitate la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, „complicitate la înşelăciune în formă continuată”, „complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată” în formă continuată, Constantin Robu, de 46 de ani, din Suceava, s-a pricopsit cu şapte ani de închisoare pentru „aderare la un grup infracţional organizat”, „înşelăciune în formă continuată” şi „uz de fals”. De asemenea, magistraţii băcăuani au respins apelurile inculpaţilor Gabriela Lăpuşneanu, Gheorghe Gavril şi Ioana Roxana Baboi, fostă Năstase care au rămas cu pedepsele primite la prima instanţă. Atunci, Gabriela Lăpuşneanu a fost condamnată la cinci ani de închisoare, Ioana Roxana Baboi la trei ani de închisoare şi Gheorghe Gavril, de 55 de ani, din Scheia, la cinci ani de închisoare pentru pentru comiterea infracţiunilor de „aderare la un grup infracţional organizat”, „înşelăciune”, „fals privind identitatea”, fals în declaraţii în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică”, „complicitate la efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos” şi „fals în înscrisuri sub semnătură privată”.
18 persoane, printre care şi un funcţionar bancar, trimişi în judecată în 2011 pentru furturi din conturi bancare
Amintim că în luna mai 2011, o grupare formată din 18 persoane, printre care şi un funcţionar bancar, a fost trimisă în judecată de procurorii de la Crimă Organizată, după ce s-a probat că, în perioada 2009 – 2010, au fraudat conturile clienţilor unei bănci prin utilizarea datelor confidenţiale legate de conturile clienţilor puse la dispoziţia membrilor grupării de către funcţionarul bancar. Astfel, aceştia au reuşit să fure din conturi bancare aproximativ 250.000 de euro, 70.000 de dolari şi 120.000 de lei.
Gruparea, constituită şi organizată de către Ovidiu Stelian Năstase, a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave,  accesarea neautorizată a unor sisteme informatice, efectuare  de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals în declaraţii în vederea emiterii instrumentelor de plată electronică în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată  şi  spălare de bani.
Conform dosarului nr. 2157/110/2011, înregistrat pe rolul Tribunalului Bacău la data de 2 mai 2011, părţi vătămate sunt Unicredit Tiriac Bank Bucureşti, Cetelem IFN SA Bucureşti, TBI Credit IFN SA Bucureşti, Credit Europe Bank SA Bucureşti, Ralfi IFN SA Cluj Napoca şi EFG Retail Service IFN Bucureşti.
Cercetările efectuate în cauză de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) au stabilit că faptele de înşelăciune au fost comise atât prin fraudarea  conturilor clienţilor, cât şi prin utilizarea datelor confidenţiale legate de conturile acestora, „puse la dispoziţie de  Pâslaru Adrian, funcţionar bancar şi utilizate de membrii grupării prin prezentarea unor persoane, cu acte de identitate false, în numele titularilor de cont, la alte sucursale ale acestei bănci, în vederea retragerilor efective de numerar sau a obţinerii digipass-urilor aferente conturilor, în vederea efectuării transferurilor ulterioare de numerar, într-un cont deschis la dispoziţia membrilor grupării”. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …