Wednesday , April 24 2024

An sec pentru deputaţii suceveni – n-au sărăcit, dar nici n-au reuşit să agonisească

Conform ultimelor declaraţii de avere depuse de deputaţii suceveni, pentru niciunul dintre ei 2014 nu a fost anul cel mai “mănos” din actualul mandat. Ici colo, câte o bucăţică de teren, o căsuţă mai ieftină, o sinecură pentru nevastă, mai bănoasă decât indemnizaţia de parlamentar, un dividend, un cont în bancă – aceasta pare a fi imaginea de ansamblu ale afacerilor domestice din familiile deputaţilor suceveni. Trei dintre deputaţii aleşi în colegiile sucevene nu şi-au postat încă declaraţiile de avere şi/sau interese pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor

 deputati [800x600]


Din cei 11 deputaţi aleşi în judeţul Suceava, unul fiind reprezentat al minorităţii poloneze din România, doar şapte şi-au găsit timp să completeze declaraţiile de avere şi interese obligatorii la jumătatea anului în curs, pentru anul anterior. Nu au găsit vreme pentru a completa aceste declaraţii stabilite prin lege încă de acum cinci ani  deputatţii Stefan Alexandru Băişanu, Ovidiu – Cristian Iane şi Iulian Radu Surugiu. Dacă primul este un parlamentar vocal şi doritor să intre în atenţia electoratului din municipiul reşedinţă de judeţ  şi pe această temă am putea adresa o interpelare în ceea ce priveşte aplicaţia sa pentru respectarea regulilor stabilite anterior prin acte normative, în ceea ce îi priveşte pe aleşii Ovidiu Cristian Iane şi Iulian – Radu Surugiu, chiar nu interează dacă au sărăcit ori s-au îmbogăţit în cursul anilor de mandat  în parlament al acestora, fiindcă nu ne închipuim  că vor mai fi aleşi vreodată de electoratul sucevean.
Deputatul Sanda Maria Ardeleanu, cu declaraţie de avere, nu şi de interese
Cu excepţia celor trei aleşi amintiţi anterior, restul deputaţilor s-au înscris în termen şi au depus declaraţii de avere şi, acolo unde a fost cazul, şi declaraţii de interese.
Deputatul PNL Sanda Maria Ardeleanu  a depus doar o declaraţie de avere. Conform acesteia, are în proietate mai multe suprafeţe de teren, de 4.117 metri pătraţi, de 182 metri pătraţi obţinute împreună cu soţul ei, Mihai Ardeleanu. Deţine 4,5 hectare de teren la Cătămărăşti, Botoşani, încă 10 hectare la Vârfu Câmpului în judeţul vecin, alte 5 hectare moştenire tot în judeţul Botoşani. Familia Ardeleanu deţine şi clădiri – o casă de vacanţă de 90 de metri pătraţi moştenită şi donată, o casă de locuit de 118 metri pătraţi ridicată în 2007, înpreună cu soţul, un apartament primit în 2013 de 70 de metri pătraţi, moştenire de soţul deputatei, doctorul Ardeleanu Mihai. Familia Ardeleanu nu se numără printre cele mai lispite de surse de trai din Suceava. Conform declaraţiei de avere, deputatul Sanda Maria Ardeleanu are în conturi peste 300.000 de lei şi mai deţine linii de credit de peste 100.000 de lei. A făcut anul trecut donaţii către PDL în cuantum de 15.000 de lei iar în ceea ce priveşte veniturile, deputatul Sanda Maria Ardeleanu a obţinut 58.908 din idemnizaţia de parlamentar,  iar din salariul de profesor universitar la USV Suceava a încasat încă 96.135 de lei. Soţul, doctorul Mihai Ardeleanu a obţinut anul trecut 50.509 lei în calitatea sa de şef secţie nefrologie al Spitalului Judeţean la care s-au adăugat venituri independente de la firmele unde lucrează de 258.000 respectiv 27.000 de lei.
Ioan Bălan se ţine cu dividendele
Deputatul PNL Ioan Bălan nu şi-a modificat mai deloc declaraţia de avere pe care a postat-o anul trecut. La capitolul terenuri, copreşedintele PNL – organizaţia municipală Suceava, secretar pe zona Moldovei a structurii politice liberale, deţine o suprafaţă de 1992 metri pătraţi de teren în intravilanul municipiului Suceava, în urma unui contract de schimb-credit imobiliar din anul 2013. Mai deţine spaţii de 184 metri pătraţi, de 77 metri pătraţi şi sw 54 metri pătraţi în Suceava, obţinute prin contracte de schimb plus credite imobiliare. Deţine bijuterii evaluate la 39.000 de euro, inclusiv ceasuri valoroase dar şi depozite în bănci . Deputatul Bălan are un angajament cu limită de credit de 82.000 lei la Banca Transilvania, dar şi alte angajamente de mai mică importanţă. Este şi dator la Banca Transilvania pentru contracte aflate în derulare. Deputatul Ioan Bălan trăieşte din indemnizaţia sa de parlamentar, care anul trecut a fost de 62.569 de lei dar şi din dividendele pe care le-a primit de la Taylan Exim SRL, care au însumat în anul trecut, 168. 722 de lei.
Gavril Mîrza – un parlamentar aşezat, fără grija zilei de mâine
Deputatul PSD Gavril Mîrza, fost senator şi fost preşedinte, trei mandate, a Consiliului  Judeţean la Suceava, nu se numără printre cei mai bogaţi parlamentari suceveni iar investiţiile pe care le-a făcut în ultimii ani au fost direcţionate mai degrabă către terenuri agricole decăt către terenuri valorificabile imobiliar. Conform declaraţiei sale de avere, Gavril Mârza are mai multe terenuri agricole la Dărmăneşti şi Cajvana, până în 6 hectare dar şi mici proprietăţi în intravilan. Casa pe care o deţine din anul 2001 în zona centrală a Sucevei nu a schimbat-o , mai are şi în Cajvana o locuinţă moştenită de 77 de metri pătraţi. Deţine un autoturism Audi cumpărat în 2007. Familia Mîrza are în casetă şi bijuterii a căror valoare este estimată la 7200 de euro dar şi depozite bancare la BCR de 250.000 de lei, incusiv carduri. Anul trecut, deputatul Gavril Mîrza a încasat o îndemnizaţie de deputat de 58.908 lei iar din pensie 31.866 de lei. La aceste sume s-au adăugat şi veniturile soţiei, în sumă de 16.980 de lei.
Deputatul Uricec, cu 200 de lei părţi sociale la o firmă de familie, încă se visează patron
Rareori văzutul deputat PSD de Suceava Constantin Eugen Uricec, face totuşi din gaşca parlamentarilor care şi-au depus declaraţiile de avere şi de interese, în termenul prevăzut de lege. Iar, în ciuda aşteptărilor celor care îl tot dădeau pe parlamentarul Uricec pe mâna executorilor, cel puţin declaraţia sa de avere relevă faptul că deţine 4000 de metri pătraţi de teren la Dărmăneşti, cumpăraţi în anul 2000, alţi 5000 de metri pătraţi de teren cumpăraţi la Poieni, în 2007, are o casă din 1992 şi o alta din 1998, apartamente mai precis a câte 66 metri pătraţi fiecare, achiziţionate împreună cu soţia. Deputatul Uricec conduce un autoturism Daewoo fabricat în 1998 dar mai deţine şi o Skoda, cupărată în 2002. Are, ca economii, o limită de credit de 25.000 de lei la BCR, şi are plasamente de 200 de lei la Nord Group SRL Suceava. N-are ipoteci, nu a primit cadouri iar la capitolul venituri a trecut indemnizaţia sa de membru al Camerei Deputaţilor în valoare de 60.373 de lei, anul trecut precum şi salariul de 8.893 de lei al soţiei, de la Nord Group Suceava. La declaraţia de interese, Constantin Eugen Uricec a trecut statutul său de asociat la Nord Group, cu cele 200 de lei părţi sociale dar şi la o altă firmă a cărei activitate este suspendată încă din 2008.
 Deputatul PSD Ioan Stan nu a uitat să arate în declaraţia de interese că este membru al Fundaţiei “Armonia”
Imbătrânit în Parlamentul României şi fără să fi dorit măcar un moment să îşi modifice opţiunile politice, social-democratul Ioan Stan, unul dintre politicienii care face cărţile prin zona Fălticeniului se ţine tare în continuare. Are pământuri multe, are o pensiune la ieşirea din Fălticeni către lume, are probleme de sănătate dar şi ceva bijuterii în caseta familiei. Ultima declaraţie de avere pe care a depus-o de curând la secretariatul Camerei Deputaţilor, relvă faptul că Ioan stan are mai multe proprietăţi pe raza localităţilor Suceava – cel puţin un hectar, Fălticeni – aproape două hectare, Mălini, cam un hectar şi jumătate. Toate aceste proprietăţi au fost cumpărate în intervalul 1997 – 2006. Deputatul Stan are o clădire de 1356 de metri pătraţi în Fălticeni, pensiune construită cu bani europeni. Mai are o altă clădire de 2500 de metri pătraţi la Spătăreşti iar în Iaşi deţine un apartament de 60 de metri pătraţi.
Deputatul Stan are o maşină Mercedes cumpărată în 2002 şi bijuterii declarate în valoare de 6000 de euro, cumpărate pentru doamnă în intervalul 1980-2010.  Are conturi la BRD de 2.350 de euro şi 200.000 de lei, plus un depozit personal de 133.000 lei, încă un cont la BCR de 21.100 lei şi se bazează pe veniturile sale de deputat, indemnizaţia din anul 2014 fiind de 70.128 lei dar şi pe salariul soţiei, administrator la IRISTAR, care a încasat anul trecut 20.316 lei. In declaraţia de interese, Ioan Stan a arătat că este coasociat la IRISTAR SRL împreună cu soţia şi asociat la VASTAR SRL. Este de asemenea membru al Fundaţiei Armonia Suceava, vicepreşedinte al PSD Suceava, preşedinte al PSD Fălticeni şi membru în Consiliul Naţional al  PSD.
Deputatul rădăuţean Constantin Galan, multiplu proprietar de terenuri şi clădiri
Constantin Galan, ales pe listele USL ca liberal, mai nou reîncadrar politic în Partidul Liberal Reformator al preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu face parte din categoria îndeajuns de populată a parlamentarilor cu multe terenuri şi cu multe clădiri în proprietate. O listă lungă ce conţine cel puţin nouă proprietăţi, dacă nu s-o fi omis vreuna, este înşirată în declaraţia de avere a deputatului rădăuţean. Suprafeţele declarate sunt împrăştiate în mai multe localităţi – Rădăuţi, Suceviţa, Horodnic, Suceava , cu dimensiuni dintre cele mai diverse, de la câţiva ari, până către un hectar, unele suprafeţe fiind în intravilan altele în extravilan. Toate au fost achiziţionate, conform declaraţiei de avere a alesului rădăuţean, din 1989 încoace. Tot din acea vreme deputatul Constantin Galan a dobândit şi o casă de 126 metri pătraţi în Rădăuţi, şi una de 150 de metri pătraţi la Suceviţa. Mai deţine spaţii construite în suprafaţă de 330 sde metri pătraţi la Rădăuţi un altul de 93 de metri pătraţi la Milişăuţi , mai toate fiind dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare împreună cu soţia lui, Nicoleta Galan. Deputatul rădăuţean are datorii scandente prin 2016 n cuantum de 88.000 de lei, mai are şi un credit de nevoi personale de 18.000 de lei pentru cumpărarea în leasing a unei maşini Dacia Logan. Veniturile sale din indemnizaţia de parlamentar au fost anul trecut de 58.088 lei iar soţia, ca administrator de firmă a mai contribuit la bunăstarea familiei cu curca 35.000 de lei. La ceste sume s-au mai adăugat veniturile din chirii, în cuantum de 6800 lei.
Eugen Bejenariu, deputat de Zamostea, proprietar de Bucureşti
Eugen Bejenariu este un parlamentar care îşi face mendrele pe la Bucureşti, fiind puţin sau deloc interestat de colegiul care îl votează în prostie, fiindcă le-a spus cineva că ar fi un “fiu al satului”, de la bogata furnizoare de personalităţi comună Zamostea. Deşi nu trece prin satul său natal nici măcar prin campaniile electorale şi nu are alt merit în istoria post decembristă decât acela că a fost câteva zile prim ministru interimar, ne putem permite să explicăm consătenilor lui din Zamostea, cât de bine se ţine băiatul plecat din sat cu multă vreme în urmă, devenit tânăr general şi, de ceva vreme parlamentar, cu ajutorul neprecupeţit al celor rămaşi la plug şi coasă în lunca Siretului. Deputatul Eugen Bejenariu nu deţine nicio proprietate în judeţul Suceava. El are mai mutle terenuri, de 480, 55, 53 şi 46 de metri pătraţi în Bucureşti, dobândite din 2002 încoace prin contracte de vânzare cumpărare. Are şi clădiri, tot în capitală, în suprafeţe de 312, 201, 202 metri pătraţi, obţinute în aceleaşi condiţii, prin cumpărare. Conduce un autoturism Toyota, cumpărat în leasing. Are o colecţie de obiecte de artă, mobilă veche, bijuterii, estimată personal la mai multe zeci de mii de euro ca valoare. Are conturi la mai multe bănci, însumănd mai multe sute de mii de lei şi peste 100.000 de euro. Are totodată angajat un credit imobiliar de 304.000 de euro dar şi un contract de împrumut la o persoană fizică de 345.000 de euro. Veniturile lui Eugen Bejenariu sunt cele rezultate din activitatea de deputat – indemnizaţia pe anul trecut fiind de 58.788 lei precum şi veniturile din pensii – 95.196 lei dar şi din cedarea folosinţei unor bunuri – 44.880 lei. Din dobânzi şi dividende a mai încasat anul trecut încă 36.000 de lei. La declaraţia de interese, Eugen Bejenariu si-a anunţat calitate de acţionar la o bancă şi la o firmă din Bucureşti.
Cezar Cioată are o dubă VW şi două apartamente în Broşteni
Deputatul mai puţin cunoscut Cezar Cioată, fost PPDD, mai nou PC ar trebui să reprezinte interesele alegătorilor de prin zona de munte. De acolo şi provine de altfel, fiind proprietarul unor terenuri de mai mică întindere în oraşul Broşteni, obţinute în 2003 şi  2011 de cam 10 ari fiecare. Mai are în proprietate o clădire de 240 de metri păraţi precum şi două apartamente a câte 54 metri pătraţi cumpărate . Deţine o autoutilitară VW Transporter fabricată în 1996 un autoturism Peugeot din 2009 şi un autoturism Skoda fabricat în 2007. Are un cont deschis la Garanti Bank, în valoare de 120.000 de lei. Veniturile sale declarate sunt cele rezultate din indemnizaţia de parlamentar – 59.307 lei în 2014 şi din activitatea soţiei, care este jurist – 53.214 lei, plus alocaţia de 504 lei a copilului.
Deputatul Pardău a câştigat mai puţin în Parlament decât soţia  lui, la APIA Vatra Dornei
Dumitru Pardău, deputatul tradiţional al dornenilor se poate lăuda cu o declaraţie de avere mai puţin obişunită. Este printre puţinii parlamentari români de sex bărbătesc şi, cu siguranţă, singurul din judeţul Suceava, care a câştigat, potrivit celor declarate chiar de el pe site-ul Camerei Deputaţilor, în anul 2014, mai puţin decât nevasta. Astfel, potrivit acelei declaraţii mai sus amintite,  în anul 2014, deputatul Pardău a încasat în total 58.908 lei indemnizaţie de parlamentar, în vredem ce doamna lui, Georgeta Pardău, şefa centrului Vatra Dornei a structurii APIA, a adus în casă 76.823 lei.
Revenind la regula instituită prin trecerile în revistă anterioare, punctăm faptul că familia Pardău deţine cam 6700 de metri pătraţi de teren în intravilanul municipiului Vatra Dornei, suprafeţe cumpărate începând cu anul 2001. Familia mai deţine o clădire cu 474 metri pătraţi, un automobil ARO, fabricat în 1977 dar şi un Audi A3 din 2007. In casetele familiei se pot găsi bijuterii estimate la 11.500 de euro procurate în intervalul 1985-2012. Deputatul Pardău are ceva depozite de ordinul a câtorva zeci de mii de lei dar şi un împrumut acordat lui Mafteiu Candrea (tatăl său, primar la Dorna Candreni, n.r.) în sumă de 200.000 de lei. Are şi datorii de 13.500 de lei, cu scandeţa în 2020. Acesta este tabloul scurt al averilor aleşilor suceveni, a celor care au găsit de cuviinţă să îşi posteze declaraţiile de avere în termenul legal. Că sunt mai bogaţi ori mai săraci decât noi, că au vrut să se facă deputaţi pentru a prinde cheag ori pentru a face bine poporului, dumneavoastră decideţi. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …