Tuesday , April 23 2024

AMBRO solicită certificat de urbanism pentru magazinul LIDL ce se va ridica pe cel mai important teren de la stradă al vechiului CCH

Dacă va obţine acest certificat de urbanism, terenul de 7.227 metri pătraţi, supus unui antecontract de vânzare-cumpărare cu nemţii de la LIDL, va fi adus la cotă, operaţiune deja începută, şi va fi tranzacţionat cu 170 de euro metrul pătrat. Dacă aleşii locali vor vota joi proiectul de hotărâre în acest sens, iar dezbaterea publică pentru care au fost deja puse afişe pe gardul şantierului nu va produce încurcături, AMBRO – fabrica de cartoane – va rămâne cu mai puţină ieşire la stradă, iar zona va putea fi redenumită – Zona comercială Burdujeni, fiindcă în cealaltă coastă a vechiului CCH se ridică deja un impozant magazin Dedeman  

 teren lidl 2 [800x600]


La jumătatea acestei săptâmâni, Consiliul Local al municipiului Suceava este chemat să aprobe un proiect de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism – Plan urbanistic Zonal şi regulamentul de urbanism aferent pentru construirea unui centru comercial, amenajare acces, alei carosabile şi pietonale şi împrejmuire, pe teren proprietate privată, în suprafaţă totală de 7.227 metri pătraţi, situat în intravilanul municipiului Suceava pe strada Calea Unirii, solicitant fiind SC AMBRO SA. Este vorba despre o solicitare normală în condiţiile în care în zona Calea Unirii – fosta zonă industrială Burdujeni, doar AMBRO SA a mai rămas ca unitate de producţie industrială semnificativă, şi aceea într-un perimetru tot mai restrâns, fiind sugrumată, de o parte şi de alta de structuri comerciale dintre cele mai puternice. Dinspre apa râului Suceava vine presiunea Iulius Mall iar dinspre Burdujeni, pe terenul ocupat altcândva de vechiul IUPS, se construieşte deja un super magazin Dedeman, care se prezumă că va atrage, pe terenul ce îl are în preajmă şi alţi dezvoltatori din zona comerţului. In acest context, AMBRO, fostul combinat de celuloză şi hârtie, acum cu acţionariat francez, după ce a demolat una după alta contrucţiile aparţinând vechiului Combinat de Celuloză şi Hărtie, rămânând doar cu strictul necesar pentru reprocesarea maculaturii – transformarea acesteia în carton pentru ambalaje, va fi o entitate singulară chiar şi în rândul fabricilor în România – un poluator prezumtiv înconjurat de hiper-marketuri dintre cele mai diverse, care vor vinde şi materiale de construcţii, de o parte dar şi avocado, lămâi, portocale, banane, eventual struguri şi mere, de partea cealaltă. Plus mărfurile alimentare ambalate. teren lidl 4 [800x600]
Revenind la proiectul de hotărâre de Consiliu Local privind amplasarea acelui centru comercial, pentru cine nu cunoaşte subiectul, trebuie spus că este vorba despre un magazin LIDL, care se va ridica peste vechile bazine de decantare de lângă CAF-urile ce au asigurat ani în şir energia termică pentru municipiul Suceava şi va coborî spre apa Sucevei, peste Strandul CCH-ului, până la drumul nou ce duce către Iulius Mall. Interesant este că în proiectul de hotărâre ce va fi supus dezbaterii aleşilor locali aprobarea planului urbanistic zonal şi regulamentul de urbanism aferent pentru construirea acelui centru comercial este solicitat nu de beneficiar ci chiar de către proprietarul terenului, SC AMBRO SA, entitate care a depus toate documentele pentru obţinerea documentaţiei de urbanism. Cei de la AMBRO arată cum pe terenul respectiv se va ridica o clădire cu un singur nivel, cu o înălţime de 9 metri, cu 112 locuri de parcare şi 340 de metri pătraţi spaţii verzi amenajate. Toate cele susţinute în proiectul de hotărâre semnat de primarul Ion Lungu şi viceprimarul Ovidiu Doroftei au în spate o expunere de motive, un raport al compartimentelor de specialitate dar şi extrase din cartea funciară obţinute de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Suceava din care rezultă faptul că încă din data de 12.09.2014 s-a notat existenţa antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între AMBRO SA în calitate de promitent vânzător şi LIDL România societate în comandită, în calitate de promitent cumpărător, pentru suprafaţa de 7.227 metri pătraţi, compusă din două loturi, care vor rezulta din demembrarea imobilului în suprafaţă totală de 19.466 metri pătraţi (suprafaţa întreagă de teren pe care o are în proprietate SC AMBRO SA, n.r.).teren lidl 1 [800x600]
Conform extrasului de carte funciară, terenul ar fi fost ipotecat de către fabricantul de hârtie pentru un împrumut luat de la ING BANK N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, care însă, conform documentelor ce vor fi puse joi la dispoziţia consilierilor locali suceveni, n-ar avea nimic împotrivă dacă AMBRO ar vinde terenul, cu condiţia ca banca, ce a acordat firmei sucevene un împrumut de 2,75 milioane de euro, să-şi ia partea cuvenită.
O solicitare de procedură de urbanism din partea vânzătorului, atipică pentru Suceava
Gardul de plasă din plastic ce înconjoară şantierul investiţiei noi, pentru care s-a obţinut deja de către SC AMBRO SA autorizaţia de demolare a bazinelor de decantare şi a vechiului ştrand conţine anunţuri dintre cele mai diverse, care conţin inclusiv invitaţii la o dezbatere publică privind ceea ce se va face în respectivul perimetru, fiind indicat pentru acest demers un serviciu de la Primăria Suceava. Dintre toţi cei care sunt cât de cât la curent cu modul în care s-au construit hipermarketuri prin Suceava, nu puţini spun că procedura este oarecum atipică, iar corelat cu faptul că solicitatorul certificatului de urbanism nu este LIDL (cum reiese din clasicul secret al lui Polichinelle, reiterat pe plaiurile bucovinene) ci proprietarul terenului – AMBRO, poate duce cu gândul la felurite scenarii .
Acestea de altfel, au apărut pe piaţa zvonurilor urbane. Mai întâi, s-a aflat că nemţii de la LIDL au semnat un precontract cu francezii de la AMBRO conform căruia vor plăti 170 de euro pe fiecare din cei 7.227 metri pătraţi de teren, cu condiţia ca suprafaţa să fie adusă la nivel (trebuie astupate toate bazinele de decantare dar şi vechiul ştrand, folosit decenii la rând de copiii locuitorilor din cartierul Burdujeni, de orice etnie ar fi fost). Nivelarea terenului nu constituie o dificultate mare, cum reiese de altfel din fotografiile alăturate. Cea mai mare problemă ar reprezenta-o însă nişte revendicări de teren pe care foştii proprietari ai suprafeţelor pe care ar urma să se ridice supermarketul LIDL le-au şi transformat în procese aflate pe rolul instanţelor de judecată. De aici încă o legendă urbană, cum că în perimetrul respectiv nu se construiesc magazine ci “închisori private”. Vom vedea joi ce vor hotărâ consilierii locali suceveni.DEDEMAN [800x600]
In cealaltă coastă a AMBRO, Dedeman tace şi face
Până atunci, în cealaltă coastă a SC AMBRO SA, pe spaţiul vechiului Romups, (IUPS denumit în vremea dinainte de 1989), noul centru comercial Dedeman se ridică văzând cu ochii. La şantierul noului centru comercial, lucrările au început anul acesta imediat după ce la sfârşitul lui 2014,  Primăria municipiului Suceava a emis, după o îndelungată vreme, autorizaţia de construcţie pentru retailerii de materiale de construcţie şi industriale  Dedeman care intenţionau să îşi mai amenajeze un centru de desfacere a produselor pe terenul fostului ROMUPS. Deşi au fost împiedicaţi cât s-a putut de concurenţii lor din celelalte centre comerciale din zonă, cei de la Dedeman au perseverat şi au învins în cele din urmă. Doar astfel se explică faptul că noul magazin Dedeman nu numai că a prins contur dar a şi devenit un reper în fosta zonă industrială Burdujeni, fiind o chestiune de luni până când va fi deschis publicului.  Magazinul ca atare va avea 13.622 metri pătraţi, suplimentat cu încă 1500 de metri pătraţi la etaj. Sunt în curs de amenajare drumuri şi platforme, parcări şi spaţii verzi pe mai multe mii de metri pătraţi. (Neculai ROSCA)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …