Thursday , April 18 2024

Alertă la graniță după ce Comisia Europeană a anunțat apariția unor noi focare de pestă porcină africană atât în state membre dar și în state ne-membre UE

După ce Comisia Europeană a notificat apariția unor noi  focare de pestă porcină africană în unele state membre ale Uniunii Europene, dar și în alte state terțe, autoritățile din domeniul sanitar-veterinar din județ rămân în stare de alertă, desfășurând activități de prevenire a răspândirii bolii.DSV Suceava

Directorul executiv al DSVSA Suceava, medicul veterinar Ioan Corduneanu a declarat ieri că, în acest scop vor avea loc instruiri cu medicii veterinari și medicii zonali. Instruirile sunt organizate în cadrul programului de măsuri stabilit în  strategia pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane. In scopul identificării oricărei posibile surse de contaminare înainte de intrarea pe teritoriul țării, personalul sanitar-veterinar din Punctul de Inspecție Frontieră Siret a fost suplimentat cu medici veterinari din cadrul DSVSA Suceava care asigură efectuarea cu strictețe a controalelor și pe timpul nopții. Aceștia vor trebui să verifice în ce măsură sunt respectate interdicțiile legate de transportarea produselor alimentare care conțin carne de porc, astfel încât să fie respectate măsurile privind prevenția pătrunderii pestei porcine africare pe teritoriul țării noastre. Verificări stricte vor trebui făcute și asupra mijloacelor de transport care au tranzitat sau provin din unul din statele în care au fost identificate focare de pestă porcină africană, iar o atenție deosebită va fi acordată modului în care sunt respectate cerințele în ceea ce privește colectarea, depozitarea și neutralizarea deșeurilor menajere și a subproduselor nedestinate consumului uman din autogări, aerogări, gări, benzinării dar și magazine sau unități de alimentație publică din incinta acestora. In acest sens, în această perioadă se desfășoară acțiuni de control, fiind deja efectuate verificări în Siret, Rădăuți și Suceava. In celelalte zone ale județului acțiunile de control se vor desfășura în zilele ce urmează.

Corduneanu a atras atenția crescătorilor de porci din județ să facă demersurile necesare pentru a-și înregistra animalele, iar în cazul în care există suspiciuni de îmbolnăvire să anunțe medicul veterinar. In cazul sacrificărilor porcilor din gospodăriile proprii ale cetățenilor este recomandată anunțarea medicului veterinar în vederea recoltării de probe pentru testarea cărnii de porc.

“Recomandăm cetățenilor să nu achiziționeze carne sau produse din carne decât din unități autorizate sanitar-veterinar, pentru a evita riscul unor îmbolnăviri în urma consumului de produse neverificate sanitar-veterinar”, a subliniat medicul Ioan Corduneanu. La sfârșitul săptămânii trecute ANSVSA a dispus, în regim de urgență, efectuarea unei acțiuni ample de control oficial la nivel național, prin care să fie verificat modul de respectare a cerințelor privind colectarea, depozitarea și neutralizarea deșeurilor menajere și a subproduselor nedestinate consumului uman, provenite de la mijloacele de transport internațional aeriene și navale. Conform informațiilor transmise de Agenția Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor,  Comisia Europeană a transmis notificări cu privire la apariția și evoluția unor noi focare de pestă porcină africană în anumite State Membre ale UE (Cehia, Estonia, Lituania, Polonia), precum și în țări terțe (Belarus, Rusia, Ucraina), iar autoritățile veterinare din România sunt “într-o permanentă alertă și încearcă să capaciteze, pentru conlucrarea în domeniul activităților preventive, toți factorii de decizie de la nivel guvernamental, pentru a ține virusul la distanță de granițele naționale”. (O.S.)

Vezi si

Camion și remorcă în valoare de 60.000 de euro, confiscate de polițiști în urma interceptării unui transport ilegal de lemn

De asemenea, au fost confiscați și peste 23 m.c. gater buștean, în valoare de cca. …