Friday , March 29 2024

Alegeri la Organizația de Femei a Partidului Mișcarea Populară – Filiala Suceava

Sambata, 16 februarie 2019, a avut loc Conferința Județeană de Alegeri pentru Organizația de Femei a Partidului Mișcarea Populară – Filiala Suceava. Ședința s-a desfășurat la sediul partidului din Municipiul Suceava, în prezența a 110 de doamne din tot județul, membre ale PMP Suceava. La eveniment au mai participat, ca invitate speciale, deputat Cătălina BOZIANU – președinte Organizația de Femei a PMP la nivel național și lector univ. dr. Ecaterina CROITOR – reprezentant Structurii Teritoriale Suceava a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România. 

Ședința a avut un singur punct pe ordinea de zi: Alegerea Consiliului Executiv Județean al Organizației de Femei a PMP Suceava.

Rezultatul alegerilor este următorul:

– Președinte: Balan Lenuța.

– Secretar general: Andrieș Mihaela.

– Secretar general adjunct: Gavriluț Anamaria.

– Vicepreședinte: Gâtlan Anca, Pînzaru Angelica, Lupei Marilena, Cojocariu Camelia, Harasim Oltea, Florean Corina, Mariniuc Mitric Mihaela, Broasca Roxana, Bodîrlău Mihaela.

– Secretar executiv: Șutu Ana-Maria, Leșan Tabita, Schipor Diana, Țîmpău Diana, Bîgu Diana, Drăgoi Ionela, Pavel Ioana, Fedoreac Lăcrămioara, Pînzariu Gabriela.

– Trezorier: Alucăi Liliana.

Printre obiectivele asumate de către noua conducere a Organizației de Femei a Partidului Mișcarea Populară – Filiala Suceava se numără promovarea soluțiilor de creștere a gradului de protecție socială pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate, din familii cu posibilități reduse, dar și un proiect privind instituirea gratuității pentru toate analizele medicale pentru femeile însărcinate.

“Trebuie sa fim mereu conștiente de faptul că rolul organizațiilor politice de femei nu se rezumă doar la generarea de politici și de soluții adresate femeilor, ci presupune o agendă mai amplă, care să corespundă nevoilor întregii societăți românești. Încercăm de aceea, să ne concentrăm activitatea politică asupra unor programe, proiecte și inițiative care să acopere un spectru cât mai larg de probleme ale societății noastre. La acest moment, suntem în faza de identificare a soluțiilor concrete prin care, atât prin recurs la mijloace legislative, cât și la mijloace administrative, putem construi o strategie coerentă și eficientă de măsuri pentru a limita efectele plecării părinților în străinătate asupra copiilor. Este nevoie de un program național complex, de un set de politici în care autoritățile centrale și locale să coopereze pentru ca acești copii despărțiți de părinții lor să aibă o șansă în plus de a crește bine. De asemenea, în planul proiectelor destinate exclusiv femeilor, pregătim o propunere legislativă prin care se instituie gratuitatea pentru toate analizele medicale pentru femeile însărcinate”, a declarat dna deputat Cătălina Bozianu, în numele femeilor din Partidul Mișcarea Populară.

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …

One comment

  1. Cam toti stim ce a facut base. La nusuletze e bataie mare pe functii. Aproape toate au lucrat la stat si cred ca daca o sa aiba o functie o sa isi scoata bani. La 5% esti 0 lei in politica. Pun pariu ca au venit si cu bani grei de acasa ca sa cumpere o f u nctie. La 5 la suta cine te baga in seama si iti da sa mananci din prada, pardon buget?