Saturday , April 20 2024

Alcoolemia șoferului care a produs tragedia cu cinci morți la Ilișești este aproape imposibil de stabilit

Medicii sunt nevoiți să refacă mai multe țesuturi din brațul lui Ciprian Năsăudeanu pentru a putea preleva probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. El a produs la începutul acestei luni un accident cumplit de circulație, în urma căruia cinci persoane și-au pierdut viața  accident ilisesti

Alcoolemia în cazul șoferul Ciprian Năsăudeanu, care a produs un accident mortal soldat cu decesul a cinci persoane, pare mai greu de stabilit decât se credea inițial. Deoarece în brațul ce practic i-a zburat din mașină nu a fost găsit foarte mult sânge, medicii sunt nevoiți să-i reconstruiască mai multe țesuturi din braț pentru a putea concluziona dacă tânărul se afla ori nu sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Amintim că în noaptea de 31 octombrie spre 1 noiembrie 2017, un cum­plit accident de circulație s-a produs pe DN 17, pe raza comunei Ilișești. Cinci tineri cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, care se întorceau cu mașina din Suceava, unde au fost într-un club pentru a petrece de Halloween, și-au pierdut viața după ce s-au izbit cu mașina într-un camion, vehiculul lor luând foc, cei cinci arzând practic de vii.nasaudeanu

In dimineața de 1 noiembrie 2017, pe la ora 03.15, Ciprian Florinel Nă­săudeanu, de 26 de ani, din orașul Gura Humorului, în timp ce conducea autoturismul Audi A6, pe DN 17, pe raza localității Ilișești, dinspre Stroiești către Gura Humorului, într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune laterală cu camionul Mercedes condus de Emil Botez, de 27 de ani, din muni­ci­piul Câmpulung Mol­­dovenesc, după ca­re mașina humoreanului a fost proiectată în autoturismul Volkswagen condus de către Va­­sile Niculae, de 40 de ani, din satul Braș­ca, comuna Ilișești, care circula din di­recția Gura Humorului către Suceava.

In urma impactului extrem de violent, mașina condusă de Năsăudeanu a luat instantaneu foc, șoferul și cei patru pasageri, respectiv Andrei Prelucă, de 19 ani, din Capu Câmpului, Beniamin Marian Paraliuc, de 16 ani, din Gura Humorului, Emanuel Darius Paraliuc, de 19 ani, din Gura Humorului și Simo­na Lazarovici, de 16 ani, din Frasin, arzând practic de vii. De asemenea, a fost rănit ușor și șoferul Niculae Vasile. Cum autoturismul Audi A6 a luat foc și a ars în totalitate, la început polițiștii nu au putut să stabilească identitatea persoanelor din autovehicul.

La fața locului s-au deplasat mai mul­te echipaje SMURD, care au intervenit pentru stingerea incendiului, iar o ambulanță l-a preluat pe Vasile Niculae și l-a transportat la secția UPU a Spitalului Ju­dețean Suceava pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu plagă contuză genunchi stâng, contuzie sternală.

Urmele carnagiului păreau a fi des­prinse din filmele de groază. Bucăți din trupurile celor cinci tineri erau împrăș­tia­te pe asflat, pompierii având ­mi­siunea de a curăța carosabilul.

La fața locului s-au deplasat și lucră­tori din cadrul ISCTR Suceava, deoa­rece camionul Mercedes efectua un transport frigorific, sub temperatură controlată.

Soferul Emil Botez a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind alcoo­lemie zero, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Neculai Vasile nu a putut fi testat din cauza ­le­­ziunilor la stern, însă i-au fost prelevate mostre biologice de sânge pentru determinarea alcoolemiei.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „ucidere din culpă” și „vătă­ma­re corporală din culpă”, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …