Friday , April 19 2024

AJOFM Suceava organizează, vineri, Bursa Tinerilor Defavorizaţi

Bursa locuri 1


Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava organizează în data de vineri, 22 noiembrie a.c., Bursa Tinerilor Defavorizaţi. Evenimentul va avea loc începând cu ora 10, la sediul Agenţiei. Purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava, Anca Capverde a arătat că este al treilea eveniment organizat anul acesta cu scopul de a îmbunătăţi accesul pe piaţa muncii prin mediere, dându-le prilejul tinerilor ameninţaţi de riscul excluziunii sociale de a-şi găsi un loc de muncă şi de a aspira la o integrare profesională şi socială. Grupul ţintă al acestei burse sunt tineri ce provin din sistemul de protecţie al copilului, persoane cu dizabilităţi, cei cărora familia nu le poate asigura întreţinerea, ori au copii în întreţinere, victime ale traficului de persoane ori cei ce au executat pedepse privative de libertate. Pentru a indentifica aceşti tineri, AJOFM Suceava colaborează cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Serviciul de Probaţiune Suceava, Centrul Regional al Agenţiei Naţionale Impotriva Traficului de Persoane şi primării din judeţ.
Cu această ocazie, consilierii agenţiei sunt pregătiţi să ofere un acompaniament social personalizat tinerilor din grupul ţintă al acestei burse, prin consiliere în vederea întocmirii unui CV, tehnici de căutare a unui loc de muncă şi prezentare la interviu sau orientare în alegerea ocupaţiei, dar şi prin încheierea contractelor de solidaritate cu angajatorii disponibili să recruteze persoane din această categorie.
Activitatea se încadrează în obiectivele Planului naţional pentru stimularea ocupării tinerilor 2013, iar pentru promovarea participării pe piaţa muncii a tinerilor
cu risc de marginalizare socială, AJOFM Suceava pune la dispoziţia angajatorilor, dar şi organizaţiilor care doresc să dezvolte activităţi de suport în parteneriat, următoarele date de contact:
tel. 0230 523279, int. 103 sau 104, fax 0230 523279,
e-mail: [email protected]. (Georgiana ONUT|)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …