Thursday , April 25 2024

Afaceri cu medicamentele bolnavilor din Spital

Dona - farmacie de la Spital

Medicamentele în curs de expirare pentru bolnavii din Spitalul Judetean  au fost schimbate de farmacii private cu cea a Spitalului Judeţean. Trusele perfuzabile de la Farmacia Dona, din faţa Spitalului Judeţean, cu termen de valabilitate august 2014, au fost schimbate cu altele asemănătoare, cumpărate din bani publici pentru farmacia Spitalului, cu valabilitate până în 2017. Percheziţii ale procurorilor au scos la iveală acest trafic inuman de medicamente pe relaţia public – privat, în condiţiile în care bolnavii  au devenit sursă de îmbogăţire pentru personalul medical şi, mai nou, pentru farmacişti

Zilele trecute, procurorii suceveni au descins la farmacia aparţinând lanţului de farmacii Dona, de la intrarea în curtea Spitalului Judeţean “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu mandat de percheziţie, în urma unei sesizări privind un schimb de produse medicale între farmacia publică a spitalului judeţean şi cea privată, aparţinând lanţului Dona.
Concret, este vorba despre truse perfuzabile oncologice, pentru bolnavii de cancer, care au fost schimbate între cele două entităţi deoarece cele aflate în gestiunea farmaciei Dona aveau termen de expirare luna august 2014, fiind schimbate cu altele asemănătoare, din farmacia spitalului, aflate în garanţie până în anul 2017.
La percheziţiile efectuate la ordinul procurorilor, au fost depistate astfel de truse venite de la farmacia Spitalului Judeţean pe rafturile farmaciei Dona cu termen de valabilitate 2017 şi invers, cele de la farmacia privată , pentru care termenul de valabilitate expiră în 2014, au fost găsite în depozitul farmaciei spitalului judeţean. Intrebată cum s-a produs această înlocuire, farmacista şefă de la Spital a declarat că a acţionat la ordinul directorului medical al Spitalului Judeţean.
De reţinut faptul că, deşi nu au o valoare în bani foarte mare, aceste truse oncologice sunt cumpărate de oameni ajunşi în stadiu de disperare, bolnavii de cancer, care ajung să îşi cheltuie toţi banii agonisiţi de ei şi de familiile lor, pentru câteva zile de viaţă în plus. IPJ Suceava face cercetări pentru a depista dimensiunea afacerii, existând indicii că astfel de manevre sunt practicate la o scară mai mare, mai multe produse medicale din farmacia spitalului fiind înlocuite cu altele similare, din depozitele farmaciilor private, aflate în curs de expirare. Nici reprezentanţii farmaciei Dona şi nici cei ai farmaciei Spitalului Judeţean, nu au răspuns apelurilor telefonice pentru a oferi detalii despre situaţia ivită. (O.S.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …

One comment

  1. Si te miri de unde are lovele dr.Ganea Motan?