Friday , March 29 2024

Adolescentul din Bosanci strivit de tractor a decedat la spital

accident

Adolescentul de 16 ani, din comuna Bosanci, care a fost călcat de remorca unui tractor, după un accident produs pe islazul comunal, a murit pe masa de operaţie în timpul intervenţiei chirugicale prin care doctorii de la Spitalul Judeţean Suceava au încercat să-l salveze. Constantin G. a intrat de două ori în stop – respirator în timp ce se afla în spitalul sucevean, însă din nefericire medicii nu l-au mai putut salva.
Tragicul incident a avut loc luni, 1 septembrie 2014, în jurul orei 14.45, când Alexandru Pînzar, de 25 de ani, din comuna Bosanci, conducea un tractor cu remorcă pe islazul comunal în zona denumită Văduţ, în cabină aflându-se şi Constantin G., de 16 ani, tot din Bosanci. La un moment dat într-o pantă, din cauza terenului acoperit cu iarbă, tânărul de 25 de ani a pierdut controlul asupra volanului, tractorul răsturnându-se. Constantin G. a fost proiectat pe un geam lateral în afara cabinei, iar roata din stânga faţă a remorcii a trecut peste el. La faţa locului a ajuns de urgenţă o ambulanţă, medicii resuscitându-l pe băiat mai bine de 40 de minute, după care l-au transportat la Spitalul Judeţean Suceava unde a primit îngrijiri medicale, fiind diagnosticat cu policontuzionat prin accident, stop cardio – respirator, comă de gradul III.
Alexandru Pînzar a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ, după care la spital i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei. Pe numele său a fost întocmit un dosar pentru vătămare corporală din culpă, însă cel mai probabil încadrarea va fi schimbată în ucidere din culpă, după ce adolescentul de 16 ani şi-a pierdut viaţa. (C.Z.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …