Tuesday , April 16 2024

Accident cu trei raniti, în Horodnic de Jos (FOTO)

 
Astăzi, în jurul orei 11.00, pe DN 2H, în localitatea Horodnic de Jos a avut loc un accident rutier în apropiere de Killer. Doina Olenici, de 47 de ani, din Horodnic de Jos, conducea autoutilitara Dacia Papuc pe direcţia Rădăuţi – Gălăneşti, iar la un moment dat a virat la stânga spre localitatea Horodnic de Jos, însă din cauză că nu a semnalizat a fost lovită din spate de autoturismul Audi, înmatriculat în Marea Britanie, condus de Corneliu Gheţău, de 23 de ani, din comuna Straja. ~n urma impactului Dacia a fost aruncată în afara carosabilului, iar şoferiţa şi pasagera din dreapta s-au ales cu leziuni minore, în timp ce Oltea Luţă, de 78 de ani, a fost transportată în stare gravă de o ambulanţă la Spitalul Judeţean Suceava. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după ce le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a fi stabilite circumstanţele în care accidentul s-a produs. (C.Z.)

Vezi si

Peste 100 de persoane au participat la o acțiune de igienizare a Parcului Șipote

Luni, 15 aprilie, Primăria municipiului Suceava și Direcția Silvică a Parcul Șipote au organizat o …

One comment

  1. In zona asta, mai tot timpul au loc accidente grave. Coincidenta sau nu, de multe ori sunt implicate si Audi A6.