Accident cu doi răniţi produs de un şofer din Scheia într-o intersecţie din Suceava

16/01/18 ora:8:20am

Un bărbat de 67 de ani, din Scheia, nu a dat prioritate într-o intersecţie, intrând în coliziune cu o maşină ce circula regulamentar. Două persoane au fost răniteaccident1 [800x600]

La data de 14 ianuarie 2018, la ora 23.10, Gheorghe Băjinaru, de 67 de ani, din comuna Scheia, în timp ce conducea autoturismul Skoda Fabia pe Calea Unirii din municipiul Suceava, a virat la stânga spre strada Traian Vuia, însă nu a acordat prioritate de trecere, astfel că a intrat în coliziune cu autoturismul Skoda Octavia care circula regulamentar, la volan aflându-se Constantin Condurache, de 40 de ani, localnic. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea uşoară a lui Constantin Condurache şi a Danielei Giurgiuveanu, de 46 de ani, localnică, pasageră. Soferii celor două maşini au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care au fost duşi la Spitalul Judeţean Suceava, unde le-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. (D.Z.)