Wednesday , April 24 2024

Accident cu cinci victime, produs din cauza unui tânăr neatent

Un şofer de 19 ani, din Dumbrăveni, nu a păstrat distanţa faţă de maşina din faţa sa, a lovit-o pe aceasta după care a acroşat o dubă de pe contrasens. In urma acestui accident, cinci persoane au avut nevoie de îngrijri medicale

accident dumbraveni 1 [800x600]


Ieri, în jurul orei 11.00, Marius Mustaţă, de 19 ani, din comuna Dumbrăveni, posesor al permisului de conducere pentru categoria B din anul 2013, în timp ce conducea autoturismul „Ford Fiesta” pe DN 29 în localitatea Plopeni, oraşul Salcea, din cauză că nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de autovehiculele din faţă, a intrat în coliziune faţă – spate cu autoturismul Dacia Sandero, condus de Aurelian Serban, de 26 de ani, din municipiul Suceava, apoi a intrat în coliziune laterală cu autoutilitara Ford Tranzit condusă din sens opus de Sebastian Dumitru Baban, de 37 de ani, din comuna Focuri, judeţul Iaşi.accident dumbraveni 2 [800x600]
In urma impactului au suferit Maricica Hoşman, de 50 de ani, din comuna Dumbrăveni, Silvia Mustaţă, de 43 de ani, din Dumbrăveni, ambele pasagere în Ford Fiesta, precum şi tânărul care conducea această maşină, şoferul autoutilitarei Ford Tranzit, dar şi a Rodicăi Semeniuc, de 25 de ani, din municipiul Suceava, pasageră din Dacia Sandero. Soferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. (C.Z.)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …