Friday , April 26 2024

A fost semnat contractul pentru extinderea și modernizarea terminalului de pasageri al aeroportului

Se va construi un nou terminal pentru curse externe, iar cel pentru cursele interne va fi extins u extinderea terminalului pentru curse interne va da posibilitatea pasagerilor să călătorească spre București și alte orașe ale țării cu costuri mai mici pentru că se vor putea utiliza aeronave cu capacitate de circa 160 de pasageri. «Prin realizarea investiției, Aeroportul sucevean va fi certificat ca aeroport civil internațional și își va putea schimba titulatura în Aeroportul Internațional „Ştefan cel Mare” Suceava, generând un interes imediat din partea altor companii aeriene de a opera și alte destinații decât cele existente», a menționat, printre altele, președintele CJ, Gheorghe Flutur 

Contractul pentru modernizarea ter­minalului de pasageri al Aeroportului Suceava a fost semnat, ieri, la Palatul Administrativ Suceava, de că­tre președintele Consiliului Județean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, și de reprezentantul asocierii formate din Societatea de Construcții Napoca SA – în calitate de lider al asocierii -, UTI Grup SA, Geo Arc SRL și Aero ­Pro­ject SRL, acesta din urmă fiind subcontractant declarat în respectiva procedură. «Prin realizarea investiției, Ae­roportul „Ştefan cel Mare” din Suceava va fi certificat ca aeroport civil internațional și își va putea schimba titulatura în Aeroportul Internațional „Ştefan cel Mare” Sucea­va, generând un interes imediat din partea altor companii aeriene de a opera și alte destinații decât cele existente», a menționat, printre altele, Gheorghe Flutur.

Se va construi un nou terminal pentru curse externe, iar cel pentru cursele interne va fi extins. Extinderea terminalului pentru curse interne va da posibilitatea pasagerilor să călătorească spre București și alte orașe ale țării cu costuri mai mici pentru că se vor putea utiliza aeronave de tip C cu capacitate de circa 160 de pasageri. Valoarea contractului este de 12,6 milioane de lei fără TVA, iar durata de realizare este de 15 luni, din care trei de pro­iectare și 12 de execuție.

În altă ordine de idei, noul terminal al Aeroportului Internațional Suceava va permite creșterea la circa 560.000 de pasageri procesați anual pe acest aeroport, cu maximum 340 de pasa­geri pe oră. Se vor realiza lucrări de extindere în partea de nord a clădirii existente, ce va avea două zone, de plecări și sosiri pentru curse externe și va procesa 170 de pasageri pe oră.

Actualul terminal va fi extins în partea de est, va găzdui cursele interne și va procesa 86 de pasageri pe oră. „Pentru terminalul de sosiri curse externe, respectiv sala de recuperare bagaje, pe terenul adiacent clădirii, latura de nord a acesteia, se va realiza un drum de legătură între platforma de îmbarcare – debarcare aeronave și clădirea proiectată pentru a permite transportul bagajelor de la aeronave către sala de recuperare bagaje de cală”, a explicat Gheorghe Flutur. Un alt aspect foarte important este acela că existența terminalului va elimina riscurile de încălcare a condițiilor de securitate generate de existența unui flux comun, extern-intern la sosiri și, de asemenea, se va elimina disconfortul actual generat pasagerilor atât la plecări, cât și la sosiri. (D.P.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …